VIDEO| Asteroidul 2004 BL86 care s-a apropiat luni de Terra are propria sa „lună”
Asteroidul care a trecut luni aproape de Terra are un mic satelit vizibil în cele 20 de imagini obținute de o antenă radar de 70 de metri a Agenției spațiale americane (NASA) din Goldstone, care pot fi urmărite pe pagina web a acestei instituții.
Imaginile au fost luate la 26 ianuarie, la ora 16.19 GMT, momentul în care corpul ceresc s-a aflat la cea mai mică distanță — 1,2 milioane de kilometri — de Pământ, fără a prezenta vreun pericol pentru planeta noastră.
Fotografiile arată asteroidul cu o amplitudine de 325 de metri și un mic satelit cu diametru de 70 de metri, scrie ziarul spaniol ‘ABC’.
Dintre asteroizii din apropierea relativă a Terrei, aproximativ 16 % din cei de peste 200 de metri sunt binari, adică au un satelit. În unele cazuri, există chiar sisteme formate din trei corpuri, asteroidul și doi sateliți.
Asteroidul 2004 BL86 a fost asteroidul care s-a apropiat cel mai mult de Pământ din ultimii 200 de ani, o situație asemănătoare urmând să se mai producă abia în 2027, conform datelor furnizate de NASA. Atunci, își va face apariția 1999 AN10, un asteroid de dimensiuni comparabile cu ale lui 2004 BL86.
Asteroidul 2004 BL86 a fost descoperit la 30 ianuarie 2004 de un telescop în cadrul programului Lincoln Near-Earth Asteroid Research (LINEAR), derulat la White Sands, New Mexico.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Salariul minim brut se majorează începând de astăzi, 1 iulie 2024. Câți bani primesc angajații în mână
Salariul minim brut se majorează începând de astăzi, 1 iulie 2024. Câți bani primesc angajații în mână Începând de astăzi, 1 iulie 2024, angajații din România vor beneficia de o majorare a salariului minim pe economie, conform noilor măsuri adoptate de guvern la începutul lunii iunie. Noul salar minim brut este de 3.700 de lei. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum o zi
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților