Unic Piatra Neamț – Volei Alba-Blaj 0-3 *Blăjencele au câștigat primul joc din retur
Volei Alba-Blaj nu a avut emoții în prima deplasare din Moldova din 2015, impunându-se în minimum de seturi în confruntarea cu Unic Piatra Neamț.
Echipa condusă de Darko Zakoc a câștigat fără emoții, scor 3-0 (25-21, 25-20, 25-17) și a realizat astfel primul succes din returul Diviziei A1 la volei feminin.
Cu excepția începutului primului set, în care Unic a condus cu 8-4, în rest blăjencele s-au aflat mereu la timonă. În setul al treilea, Djerisilo a evoluat în locul Martinei Utla. „Jocul nu a fost deloc ușor, însă în cele din urmă valoarea și-a spus cuvântul și am obținut o victorie meritată”, a spus președintele Sergiu Ștefănescu.
Gruparea din „Mica Romă” venea după pasul greșit din derby-ul cu campioana Știința Bacău și era obligată să câștige pentru a-și păstra șansele de a termina în primele poziții la finele sezonului regulat. Luni, de la ora 15.00, urmează un nou joc extern, la Iași, iar apoi o rundă foarte dificilă, la Târgoviște.
Pentru Volei Alba Blaj au evoluat: Adina Salaoru, Bojana Radulovic, Tsvetelina Zarkova, Roxana Ivanof, Katja Medved (libero), Martina Utla, Ioana Nemţanu, din lot au mai făcut parte Adina Stanciu, Jacqueline Souza, Adriana Dudnic, Natasha Matseichyk și Ivana Djerisilo
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii