Alexandru Ioan Cuza şi Unirea
Strălucitoare zi 24 ianuarie 1859. Divanurile Ad-hoc ale Moldovei (5 ianuarie) şi Ţării Româneşti (24 ianuarie) exprimă dorinţele şi voinţele tuturor păturilor şi claselor sociale din Principate, de unire într-un singur stat şi sub un singur domnitor, colonelul Alexandru Ioan Cuza, figură luminoasă, unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848.
Citește și: Reformele lui Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859
În vârstă de 39 de ani, cu trăsături plăcute, sobru în gesturi, înţelept, patriot înflăcărat, curajos şi demn, e ales domn al Principatelor Unite. Dimitrie Bolintineanu îi face un inspirat şi succint portret: „Domnul Cuza era de stat mijlociu. Avea părul blond închis. Ras la faţă, purta mustaţă şi barbă. Fruntea largă. Pieptul larg. Privirea inteligentă. Talia largă”. Faţă de oameni avea un gest omenos şi prevenitor (de exemplu în cazul lui Moş Ion Roată). Avea o cinste ireproşabilă, un simţ de dreptate. Ştia să răspundă spontan şi cu originalitate manifestărilor de simpatie din partea celor ce-l sărbătoreau. Era un om popular. Reticent faţă de manifestările oficiale, le făcea totuşi faţă cu destulă dezinvoltură. Nu răspundea unor prilejuri extravagante, nu făcea nimic inutil. Cuza căuta să găsească mobilul patriotic sau social pentru a-şi pune în evidenţă calităţile personale. Istoricul Constantin C. Giurescu îl caracteriza a fi un „patriot cu idei largi, liberale”. Reprezenta, în gradul cel mai înalt, un om nou, aşa cum declara şi Mihail Kogălniceanu în discursul său: „…am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă, om nou”.
Citeşte şi 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Ales domn al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, în sclipitoarea uniformă, depune jurământul în faţa Adunării elective şi a mitropolitului Nifon: „Jur în numele prea Sfintei Treimi şi în faţa ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigoana şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a urât şi pe cel ce m-a iubit, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor!”
Citeşte şi: Primul Parlament al României
După acest moment solemn, domnitorul e condus în sala tronului, unde guvernul şi căimăcănia îşi declină puterea în uralele mulţimii acompaniate de 21 de salve de tun şi clopote ale bisericilor bătând neîncetat. Se strigă „Trăiască Alexandru Ioan Cuza, domnul României!”. Poporul întinde hora, dansul înfrăţirii şi al bucuriei. Steagul tricolor fâlfâie biruitor. Poetul Vasile Alecsandri strigă: „Fraţilor, să trăiască steagul românesc pe care-l purtaţi cu atâta fală!”. Oamenii de rând strigă: „Trăiască Cuza! Trăiască Domnul Unirii!” aruncându-şi căciulile în sus.
În faţa marilor personalităţi române, cum erau Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ioan C. Brătianu, Dimitrie Ghica, C.A. Rosetti, Nicolae Golescu, Vasile Boerescu, Nicolae T. Orăşanu, D. A Sturdza, alesul naţiunii dădea glas unei proclamaţii emoţionante în care amintea năzuinţa istorică a voievodului Mihai Viteazul şi marile fapte ale lui Ştefan cel Mare, dorindu-se a fi un demn continuator al strădaniilor strămoşeşti de înălţare a poporului român. Ziarele din zilele următoare aclamau marea sărbătoare şi ţinuta exemplară a domnitorului Cuza. Prin însuşirile sale exemplare, el întruchipa istoricul moment, hotărârea de a duce la bun sfârşit mandatul sfânt ce i-l încredinţase naţiunea. Domnitorul trebuia să ducă o politică adecvată în vederea recunoaşterii de către puterile garante a dublei alegeri. Apoi trebuia să lupte cu stipulaţiile restrictive ale Convenţiei de la Paris, pentru a înlătura dualitatea guvernelor şi Adunărilor de la Iaşi şi Bucureşti, şi pentru a crea un cadru legislativ adecvat marilor reforme pe care le preconiza: împroprietărirea ţăranilor, secularizarea averilor mănăstirilor, reforma învăţământului, întărirea armatei, realizarea Băncii Naţionale, dezvoltarea comerţului, reforme fiscale, vamale, sanitare.
Citește și: Moș Ion Roată și Unirea – cum s-a făcut Mica Unire de la 1859 sau povestea ţăranului „cu un car de minte”
Alexandru Ioan Cuza a beneficiat de un nucleu format din câteva personalităţi politice, abili diplomaţi, care au reprezentat o forţă motrice în realizarea reformelor iniţiate. Vasile Alecsandri a călătorit pe banii săi ca ambasador pe la curţile marilor puteri: Paris, Londra, Torino, pentru a căpăta confirmarea în domnie. Costache Negri a plecat la Constantinopol în extrem de dificila chestiune a secularizării mănăstirilor şi pentru recunoaşterea dublei alegeri. Ludovic Steege e investit să mijlocească recunoaşterea dublei alegeri la Viena şi Berlin. Prinţul Obolenski lua calea Petersburgului. Ion Bălăceanu e trimis la Camillo Cavour, ministrul sardinez.
Mai târziu, în Proclamaţia către naţiune din 11/23 decembrie 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza vorbeşte despre o situaţie definitivă şi ireversibilă, cum era în realitate: „Români! Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea română este întemeiată!… În zilele de 5 şi 24 ianuarie 1859 aţi depus toţi a voastră încredere în Alesul Naţiunii; aţi întrunit speranţele noastre într-un singur domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi patria? Veţi şti dar a o întări. Să trăiască România!”.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a intrat în legendă şi a devenit punctul de referinţă al istoriei naţionale. Unirea Principatelor reprezintă un moment important în lupta poporului nostru pentru făurirea statului naţional român. Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii, impune respectul şi recunoştinţa noastră pentru marile sale fapte, care l-au aşezat definitiv în familia glorioasă a voievozilor noştri, viteji, patrioţi şi demni.
Victor FĂT
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii