Număr dublu de pacienți cu pneumonie și IACRS în județul Alba
Direcția de Sănătate Publică Alba a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că numărul pneumoniilor și al infecțiilor respiratorii s-a dublat în a doua săptămână a lunii ianuarie 2015, comparativ cu prima.
Citește și: Cabinete medicale din județul Alba care necesită lucrări de reabilitare
Numărul infecțiilor respiratorii, până în data de 6 ianuarie, a fost de 1150, dintre care, 30 de cazuri au necesitat internare. Numărul pneumoniilor s-a ridicat la 168, cu 55 de internări.
Potrivit datelor DSP Alba, din 6 până în 13 ianuarie, 2294 persoane au ajuns la spital cu IACRS, 74 dintre ei fiind ulterior internați. Și numărul pneumoniilor au crescut, fiind înregistrate 395 cazuri, 82 de pacienți necesitând internarea.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost de 38.779, cu 15,5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în săptămâna precedentă şi cu 2,6% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (38.207).
Nu a fost comunicat niciun deces prin gripă.
Ministerul Sănătății anunță că până la data de 4 ianuarie au fost vaccinate antigripal 387.353 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de MS.
Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă măsură de prevenire a îmbolnăvirilor, a complicaţiilor şi a deceselor prin gripă. Deşi există o modificare distinctă a antigenicităţii virusului gripal A(H3N2) faţă de virusul din vaccin, având în vedere circulaţia concomitentă cu a celorlalte virusuri aflate în vaccinul gripal, se recomandă vaccinarea antigripală a persoanelor vulnerabile, selectate în grupele la risc, respectiv persoanele vârstnice şi cele cu afecţiuni sau cu factori de risc pre-existenţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 10 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii