Obiceiuri în ajunul Bobotezei: Fetele trebuie să ia de la preot o crenguţă de busuioc sfinţit şi să-l pună noaptea sub pernă pentru a-şi visa ursitul
Ajunul Bobotezei este sărbătoarea dinaintea Bobotezei şi are o mare încărcătură duhovnicească. În Ajunul Bobotezei oamenii trebuie să celebreze această sărbătoare prin post negru. Cine va posti în această zi va avea noroc tot anul. Totodată în ajunul Bobotezei, preotul merge pe la toate casele cu Iordanul, sfinţiind gospodăriile cât şi pe locuitorii acestora. Dacă preotului îi va scârţâii zăpada sub picioare, oamenii spun că va fi un an bogat şi rodnic.
Citește și: Mesaje de Sfântul Ioan • Urări de Sfântul Ioan • Felicitări de Sfântul Ioan
În ajunul Bobotezei există multe obiceiuri referitoare la vreme. Dacă în dimineaţa de 5 ianuarie e brumă pe pomi vor fi poame multe şi bune. Dacă picură din streaşină va fi o vară ploioasă. O altă tradiţie spune că în ce direcţie va stropii preotul cu busuiocul înmuiat în agheasmă, de acolo vor veni ploile de peste an.
Un obicei foarte vechi este acela că fetele trebuie să ia de la preot o crenguţă de busuioc sfinţit şi să-l pună noaptea sub pernă pentru a-şi visa ursitul. Tot pentru a-l vedea în vis pe cel sortit, fetele îşi legau pe degetul inelar un fir de mătase roşie busuiocul primit. Dacă în ajun de Bobotează o fată nemăritată alunecă pe gheaţă, aceasta se va căsători în anul ce urmează.
Bătrânii spun că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos tot anul.
În unele zone, copiii mergeau să colinde în seara de 5 spre 6 ianuarie pentru a vesti sosirea preotului “cu crucea”. Gospodarii îi răsplăteau pe colindători cu mere, nuci şi prăjituri pe care copiii le strâng în trăistuţele lor.
Citește și: De ce se întorc apele râului Iordan în fiecare an în ziua de Bobotează. Explicația biblică și ștințiifică care determină întoarcerea cursului râului Iordan
Ajunul Bobotezei
Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii”. Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele”. In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.
Citește și: Mesaje de Anul Nou. Urari de Anul Nou. Felicitari de Anul nou. Mesaje de Revelion. SMS de Anul Nou
Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.
In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.
Citește și: Mesaje de Paște • Urări de Paște • Felicitări de Paște • SMS de Paște
In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii