FOTO: Vernisaj la Muzeul Unirii din Alba Iulia – Expoziția ”Securitatea, instrument al dictaturii” va fi deschisă pentru public până la sfârșitul lunii ianuarie
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a marcat împlinirea a 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, prin vernisarea expoziției ”Securitatea, instrument al dictaturii”, realizată de Cristina Anisescu (coordonator proiect), Florentina Budeancă, Liviu Burlacu, Cipriana Moisa, Liviu Pleșa, Felicia Bugnariu și Teodora Pop (toți de la CNSAS). Cu această ocazie debutează o serie de întâlniri ştiinţifice şi dezbateri, ce vor avea loc în următoarea perioadă, în spațiul muzeal.
Potrivit organizatorilor, expoziţia îşi propune să prezinte publicului, într-o formă accesibilă şi sintetică, istoria de peste patru decenii a Securităţii, în multiplele ei ipostaze instituţionale, sprijinind în acest mod o mai bună înţelegere a dimensiunii fenomenului totalitar.
Spaţiul expoziţional este structurat pe două nivele de reprezentare a represiunii. Primul nivel este cel în care documentele secrete ale Securităţii prezintă principalele metode şi tehnici de urmărire şi de reprimare (supravegherea şi arestarea persoanelor care se opuneau regimului comunist, anchetarea acestora şi tratamentul inuman la care au fost supuşi deţinuţii politici în penitenciarele româneşti); modalităţile de cenzură şi de confiscare a corespondenţei, ascultarea convorbirilor telefonice, filaje; dirijarea informatorilor, precum şi atribuţii ale unor direcţii şi servicii importante implicate în menţinerea regimului comunist.
O secvenţă importantă din este rezervată anului 1989 şi evenimentelor din Decembrie, ilustrată cu ajutorul unor imagini inedite. De asemenea, expoziţia include proiecția unui corpus de documente din fondul Documentar al arhivei CNSAS, în care se reflectă activitatea Securităţii din judeţul ALBA în perioada comunistă.
Cel de al doilea nivel de reprezentare a represiunii aparţine memoriei trăite, înfăţişând experienţa directă a unor oameni, care au acceptat să-şi împărtăşească amintirile lor pe parcursul interviurilor realizate în cadrul Centrului de Istorie Orală. Aşadar, vizitatorii au posibilitatea să vizioneze în cadrul expoziţiei filmul documentar realizat de CNSAS (finanţat de EACEA): „Supravegheat de Securitate în anii ‘70-’80”, în regia lui Nicolae Mărgineanu.
”Ne-am gândit că este oportun să ajungem în fiecare oraș al României și să încercăm să readucem în discuție problema legată de comunism, de teroare, de represiune, pentru că lucrurile încă nu sunt așezate. Avem încă nevoie de o stratificare a valorilor competențelor pentru pentru a face, oarecum, o curățenie morală – și se pare că tinerii vor să o facă repede, ceea ce ne bucură. Expoziția de la Alba Iulia este un prilej bun de a duce mai departe un mesaj: să nu repetăm ceva ce în trecut nu a fost în ordine!”, a spus Cristina Anisescu.
Expoziţia poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10.00 – 17.00, în perioada 21 decembrie 2014 – 30 ianuarie 2015.
[nggallery id=2822]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii