FOTO: Vernisaj la Muzeul Unirii din Alba Iulia – Expoziția ”Securitatea, instrument al dictaturii” va fi deschisă pentru public până la sfârșitul lunii ianuarie
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a marcat împlinirea a 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, prin vernisarea expoziției ”Securitatea, instrument al dictaturii”, realizată de Cristina Anisescu (coordonator proiect), Florentina Budeancă, Liviu Burlacu, Cipriana Moisa, Liviu Pleșa, Felicia Bugnariu și Teodora Pop (toți de la CNSAS). Cu această ocazie debutează o serie de întâlniri ştiinţifice şi dezbateri, ce vor avea loc în următoarea perioadă, în spațiul muzeal.
Potrivit organizatorilor, expoziţia îşi propune să prezinte publicului, într-o formă accesibilă şi sintetică, istoria de peste patru decenii a Securităţii, în multiplele ei ipostaze instituţionale, sprijinind în acest mod o mai bună înţelegere a dimensiunii fenomenului totalitar.
Spaţiul expoziţional este structurat pe două nivele de reprezentare a represiunii. Primul nivel este cel în care documentele secrete ale Securităţii prezintă principalele metode şi tehnici de urmărire şi de reprimare (supravegherea şi arestarea persoanelor care se opuneau regimului comunist, anchetarea acestora şi tratamentul inuman la care au fost supuşi deţinuţii politici în penitenciarele româneşti); modalităţile de cenzură şi de confiscare a corespondenţei, ascultarea convorbirilor telefonice, filaje; dirijarea informatorilor, precum şi atribuţii ale unor direcţii şi servicii importante implicate în menţinerea regimului comunist.
O secvenţă importantă din este rezervată anului 1989 şi evenimentelor din Decembrie, ilustrată cu ajutorul unor imagini inedite. De asemenea, expoziţia include proiecția unui corpus de documente din fondul Documentar al arhivei CNSAS, în care se reflectă activitatea Securităţii din judeţul ALBA în perioada comunistă.
Cel de al doilea nivel de reprezentare a represiunii aparţine memoriei trăite, înfăţişând experienţa directă a unor oameni, care au acceptat să-şi împărtăşească amintirile lor pe parcursul interviurilor realizate în cadrul Centrului de Istorie Orală. Aşadar, vizitatorii au posibilitatea să vizioneze în cadrul expoziţiei filmul documentar realizat de CNSAS (finanţat de EACEA): „Supravegheat de Securitate în anii ‘70-’80”, în regia lui Nicolae Mărgineanu.
”Ne-am gândit că este oportun să ajungem în fiecare oraș al României și să încercăm să readucem în discuție problema legată de comunism, de teroare, de represiune, pentru că lucrurile încă nu sunt așezate. Avem încă nevoie de o stratificare a valorilor competențelor pentru pentru a face, oarecum, o curățenie morală – și se pare că tinerii vor să o facă repede, ceea ce ne bucură. Expoziția de la Alba Iulia este un prilej bun de a duce mai departe un mesaj: să nu repetăm ceva ce în trecut nu a fost în ordine!”, a spus Cristina Anisescu.
Expoziţia poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10.00 – 17.00, în perioada 21 decembrie 2014 – 30 ianuarie 2015.
[nggallery id=2822]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani Șoferii care vor să parcheze în noua parcare supraetajată Arnsberg din Alba Iulia trebuie să țină cont de două categorii de tarife: cele pentru staționarea de scurtă durată și cele pentru locurile rezervate riveranilor. Regulamentul […]
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, marți, 20 octombrie 2026, sentința într-un dosar în care doi inculpați au fost judecați pentru că au condus, pe rând, un autoturism Mitsubishi, deși nu aveau […]
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]
