FOTO: Star Transmission și Asociaţia „Sprijiniţi Copiii” Alba Iulia le-au oferit micuților de la Centrul de zi „Sfânta Irina” din Blaj cadouri de Crăciun
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Irina” din Blaj, împreună cu fraţii şi surorile lor mai mari sau mai mici, au primit cadouri de Crăciun din partea companiei Star Transmission. Cadourile au fost oferite prin grija Asociaţiei „Sprijiniţi Copiii” Alba Iulia, fiind personalizate pentru fetiţe şi băieţi dar şi în funcţie de vârstă. Copiii au găsit în pachete obiecte de îmbrăcăminte, dulciuri, jucării şi produse de îngrijire personală.
„Mulţumim Star Transmission şi Asociaţiei „Sprijiniţi Copiii” pentru generozitatea de care dau dovadă în fiecare an în prejma sărbătorilor, fiind alături de beneficiarii noştri. Le mulţumim pe această cale tuturor colaboratorilor şi susţinătorilor noştri care au contribuit la buna funcţionare a centrului pe tot parcursul acestui an. Pentru că ne pregătim să întâmpinăm marea sărbătoare a naşterii Domnului le urăm Sărbători binecuvântate şi le dorim ca bunul Dumnezeu să-i aibă mereu în pază”, a spus părintele Vasile Seicean, coordonatorul Centrului de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj.
Centrul de zi „Sfânta Irina” din Blaj funcţionează de aproape trei ani în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Centrul vine în sprijinul părinţilor care locuiesc pe raza municipiului Blaj şi au o situaţie socio-economică dificilă sau se află în situaţii speciale, oferind o alternativă pentru îngrijirea şi educarea copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani.
Peste 40 de copii din Blaj beneficiază de serviciile acestui centru, aceştia având asigurate zilnic două mese principale şi două gustări, igienizare corespunzătoare, program de odihnă, activităţi educative cu caracter ludic, activităţi de socializare şi integrare, de recreere, evaluare psihologică periodică a dezvoltării cognitive şi intervenţie logopedică. De asemenea, părinţii primesc consiliere socială şi psihologică, informare, mediere în relaţiile cu serviciile sociale şi instruire în ceea ce priveşte educarea şi îngrijirea corespunzătoare a copilului mic.
[nggallery id=2804]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 22 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii