O tânără de 16 ani, din Alba Iulia, are nevoie urgentă de ajutor pentru tratament în străinătate
Nimic nu e mai cumplit pe lume decât o boală gravă, care lasă puţine şanse de viaţă. Cum e cancerul, de pildă. Iar când o astfel de boală atacă copii şi tineri, e de două ori mai cumplit. Pentru că aceştia nu au avut încă timp să se bucure de frumuseţea lumii şi să se împărtăşească din cele bune ale vieţii pe acest pământ. Iar pentru părinţii cu astfel de copii încercarea e şi mai grea. Ce pot face ei, mai ales dacă nu au cine ştie ce disponibilitate materială, în faţa necruţătoarei boli?
Un astfel de caz tulburător, pe care-l aducem în atenţia dumneavoastră, cu acordul părinţilor şi al profesorilor tinerei în cauză, este cel al elevei Ana Maria Salcu, din clasa a X-a C a Liceului de Muzică şi Arte Plastice din Alba Iulia. Tânăra fată, la cei numai 16 ani ai ei, suferă de cancer şi se află în momentul de faţă la Cluj Napoca, unde a început tratamentul cu citostatice, dar sunt slabe şansele ce i se dau. Cu toate acestea, părinţii, profesorii, colegii şi noi, cei din presă (pentru că mă bazez şi pe sprijinul colegilor din celelalte redacţii, presă scrisă şi audio-vizual deopotrivă), încercăm să o ajutăm aşa cum putem. Adică donând fiecare o anumită sumă de bani pentru a-i permite Anei Maria să plece în străinătate, la tratament. De asemenea, am contactat personal diferiţi oameni politici şi de afaceri, pentru a-i convinge să ni se alăture în această bătălie pentru o viaţă aflată în pericol de a fi secerată mult prea de timpuriu. Deja am şi primit câteva asigurări în ceea ce priveşte sprijinul, prima venind de la părintele Spiridon Croitoru, cel ce coordonează Centrul de misiune şi tineret al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. Suntem siguri că, alături de părintele Croitoru şi de ceilalţi albaiulieni mărinimoşi, la campania noastră se vor ralia şi preoţii din diferite parohii, apelând, poate, la credincioşi…
Sunt încă tulburat de vestea aceasta neagră pe care am primit-o prin prof. Sorina Ţibacov, cu atât mai mult cu cât cuvintele domniei-sale sunt în măsură să producă o vibraţie în orice inimă simţitoare, de creştin: „Ana Maria se pregăteşte să devină arhitect, visează să contribuie la construirea viitorului generaţiei sale… se pregăteşte să se îndrăgostească, să iubească şi să se bucure de viaţă, cu toată pasiunea celor 16 ani ai ei… Se pregăteşte să trăiască mai departe emoţiile examenelor, al celui de bacalaureat, al celui de admitere la o mare universitate. Se pregăteşte de viaţă şi, iată, tocmai acum, moartea perfidă o ameninţă! Haideţi s-o ajutăm să îşi împlinească visele! Haideţi s-o ajutăm să învingă moartea, dacă asta va fi voia lui Dumnezeu, care lucrează prin noi, prin toţi!”
E greu să mai adaugi ceva după un astfel de apel. Trebuie să ştiţi că Ana Maria este o elevă eminentă, care a încheiat clasa a IX-a cu media generală 9,95 (fapt pentru care a fost premiată de însuşi marele cărturar şi profesor de renume, Andrei Marga), că este din Cricău şi că, nefericiţii săi părinţi sunt departe de a o putea sprijini financiar, deoarece tatăl este şomer, iar mama are un serviciu slab plătit. Haideţi, aşadar, alături de noi, să luptăm pentru viaţa tinerei Ana Maria Salcu! Dumnezeu să ne-ajute să izbândim!
Ioan HĂNŢULESCU
N.red. Cei ce doresc să-şi ofere sprijinul pot contacta persoana ce se ocupă de întreaga campanie demarată în favoarea Anei Maria. Este vorba despre prof. Maria Creţu, tel. 0758- 900675 sau sa doneze in contul deschis la BCR pe numele tatalui fetei, Salcu Gabriel : RO81RNCB0014087800320003.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii