ÎPS Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei i-a dojenit pe cei care “îşi pun propriile nevoi şi interese pe primul loc”
Ieri, 1 Decembrie 2014, cu ocazia împlinirii a 96 de ani de ma Marea Unire de la Alba Iulia, începând cu ora 12.00, pe podiumul din faţa catedralei arhiepiscopale s-a oficia slujba de Te Deum pentru Ziua Naţională a României, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea visului de veacuri al unităţii naţionale, în prezenţa oficialităţilor centrale şi locale, alături de sute de credincioşi veniţi din toate colţurile ţării.
În cuvântul adresat românilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a transmis un mesaj ferm către credincioși și conducători, criticând pe aceia care “se comportă ca şi cum Dumnezeu n-ar exista”, sau pe cei care “nu-şi mai fac timp să-L cinstească pe Cel Preaînalt în Ziua Domnului, deoarece îşi pun propriile nevoi şi interese pe primul loc”.
“Ziua de 1 Decembrie ne readuce aminte mereu de hotărârea istorică de la Alba Iulia, care a consfinţit voinţa unanimă a poporului român de unire a Transilvaniei cu Patria – mamă şi de faptul că libertatea şi unitatea se dobândesc şi se păstrează prin cutezanţă, jertfă, răbdare şi credinţă în Dumnezeu. De aceea, Alba Iulia în aura ei de Sion al sufletului românesc şi metropolă istorică a Sărbătorii Naţionale, rămâne pentru toţi românii un oraş al gloriei şi al vechilor dureri, altarul realizării marelui ideal al poporului nostru: statul naţional unitar român (…)
Din nefericire, în Patria noastră liberă şi independentă, mulţi săvârşesc astăzi păcate trupeşti, care sunt sub demnitatea umană şi se comportă ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Deşi acceptă adevărul, unii nu-şi mai fac timp să-L cinstească pe Cel Preaînalt în Ziua Domnului, deoarece îşi pun propriile nevoi şi interese pe primul loc. Fiindcă s-a diminuat iubirea oamenilor pentru Dumnezeu, a scăzut, totodată, şi respectul pentru semenii noştri. Noi Îl insultăm pe Dumnezeu atunci când calomniem pe cei din jur, când prejudiciem reputaţia unei alte persoane, când minţim şi nedreptăţim’, le-a transmis IPS Irineu credincio;ilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii