FOTO: ACCIDENT între un TREN și un TIR, în județul Alba. Trafic feroviar blocat pe mai multe rute importante
Un TIR s-a răsturnat vineri, în jurul orelor 14.00, pe calea ferată, între Vințu de Jos și Sebeș, la circa doi kilometri de gara CFR din Vinț, informează IPJ Alba.
Nicio persoană nu a fost rănită.
Traficul feroviar este complet blocat. SMURD Sebeș intervine pentru asigurarea perimetrului și înlăturarea autotrenului de pe calea ferată.
UPDATE: Accidentul s-a petrecut din cauza unui TIR, care, în timp ce transporta utilaje pentru societatea ce efectuează lucrări la tronsonul de cale ferată din zona Sebeș – Vințu de Jos, a rămas blocat pe calea ferată. Traversarea eșuată s-a produs pe un drum așa-zis special, nu pe un drum public.
TIR-ul încărcat și blocat pe șinele de cale ferată a fost surprins de trenul 1622, care circula pe ruta Arad – Bucuresti, intrând în coliziune cu acesta. Nu au fost înregistrate victime.
După accident, CFR a oprit imediat toate trenurile a căror rute trec prin nodul feroviar de la Vințu de Jos.
Intervenția pentru reluarea treficului feroviar în zona accidentului se anunță a fi de durată.
Nu se cunoaște încă amploarea pagubelor produse asupra infrastructurii feroviare, asupra trenului, asupra TIR-ului și utilajelor transportate, îmrăștiate pe calea ferată.
Revenim cu detalii
FOTO VIDEO: Alexandra Mateș
[nggallery id=2681]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii