La Alba Iulia, reîncepe programul de meditații gratuite pentru elevi | 21 noiembrie 2014
21 noiembrie 2014 | PNL Alba Iulia reia programul demarat în 2011 de meditații gratuite destinat elevilor de a VIII-a și de a XII-a care învață la unități de învățământ din municipiul nostru.
Potrivit lui Adrian Simion, purtătorul de cuvânt al PNL Alba „este un program benefic prin care se încearcă oferirea de sprijin elevilor care, din diverse motive, întâmpină anumite dificultăți în ceea ce privește pregătirea eficientă pentru școală. Părinții elevilor care vor să-și înscrie copiii în acest program, o mai pot face fie până la sfârșitul acestei luni, trecând pe la sediul PNL Alba Iulia din strada Nicolae Titulescu (Zorilor) nr. 28, sau sunând la numărul de telefon 0258.810911. Elevii înșiși se pot înscrie singuri, folosind aceleași date de contact.
Ca și până acum, programul se adresează în special elevilor de gimnaziu și liceu care provin din familii cu venituri mai mici și care nu își permit să-și susțină financiar o pregătire suplimentară eficientă, pentru disciplinele școlare la care întâmpină anumite probleme. Aceasta însă nu înseamnă că alți elevi care doresc să fie beneficiari ai acestui program, vor fi respinși. Pentru început, disciplinele la care se vor constitui grupe de elevi care să beneficieze gratuit de pregătire, sunt următoarele: pentru clasa a VIII-a – matematică și limba și literatura română, iar pentru clasa a XII-a – istorie, matematică, geografie și limba și literatura română. În cazul în care vor exista solicitări, se mai pot asigura pregătiri și la fizică, limba engleză, limba franceză, biologie și economie. Orele de pregătire sunt susținute de cadre didactice performante care sunt fie membrii, fie simpatizanți ai PNL Alba Iulia, niște oameni inimoși care au înțeles necesitatea și importanța acestui demers. De asemenea, oricare cadru didactic ce dorește să-și ofere sprijinul pentru implementarea în cât mai bune condiții a acestui proiect, este binevenit.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii