Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

FOTO: Volei Alba-Blaj – CSM Medicina Tg. Mureş 3-0 *Succes fără emoţii în „derby-ul Ardealului”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj-Medicina Targu Mures49Fără emoţii a fost succesul repurtat de Volei Alba-Blaj contra formaţiei Medicina Tg. Mureş, într-o restanţă contând pentru etapa a 6-a a Diviziei A1 la volei feminin. Într-un nou episod al „derby-ului Ardealului”, echipa lui Darko Zakoc a învins în minimum de seturi, 3-0 (25-13, 25-17, 25-11).

Exceptând începuturile de seturi, în rest amfitrioanele au dominat în permanenţă, o uşoară relaxare producându-se în finalul setului secund. Diferenţa de valoare a fost evidentă, iar Volei Alba-Blaj a realizat lejer un nou succes, conturat în numai 70 de minute. „Sunt mulţumit, fetele au tratat meciul serios, chiar dacă am avut o perioadă cu mai puţine antrenamente. Felicit jucătoarele, ne-am atins scopul şi acum ne pregătim pentru meciul de la Lugoj şi apoi pentru revanşa de miercuri, din Cupele Europene„, a declarat Darko Zakoc.

Formaţia din „Mica Romă” a acumulat 15 puncte şi se află la egalitate cu Ştiinţa Bacău, pe locurile doi şi trei ale clasamentului.

*Iohannis aclamat la Blaj

Numele lui Klaus Iohannis, noul preşedinte al României a fost scandat în primul set de Galeria „Legiunea a XIII-a Gemina”, respectiva manifestare a suporterilor locali stârnind aplauzele spectatorilor prezenţi. Sala „Timotei Cipariu” a fost plină, fanii bucurându-se de reuşitele favoritelor, printre fanii de lux numărându-se Ion Dumitrel, preşedintele CJ şi Cristi Pustai, antrenorul prim-divizionarei ASA Tg. Mureş.

Chiar dacă s-au întâlnit două reprezentante ale României în întrecerile continentale, meciul în sine nu a avut istoric, blăjencele repurtând un succes lejer, al 7-lea consecutiv împotriva „medicinistelor” din 8 confruntări. Totodată a fost o penultimă repetiţie înaintea partidei de săptămâna viitoare de şa Sibiu, returul „16”-imilor din Cupa CEV, cu Volley Koniz. În runda următoare a întrecerii interne, Volei Alba-Blaj va juca sâmbătă, în deplasare, cu CSM Lugoj.

Darko Zakoc a mizat pe Adina Salaoru, Roxana Ivanof, Tsvetelina Zarkova, Katja Medved (libero), Martina Utla, Naoko Hashimoto, Adriana Dudnic, au mai intrat Adina Stanciu,  Jacqueline Souza, Ioana Nemţanu n-au jucat Natasha Matseichyk, Ramona Rus.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea