Mircea Hava: ”Haideți duminică la vot să arătăm că România renaște!”
Dragi albaiulieni,
Va scriu cu inima deschisă, acum, înainte de 16 noiembrie 2014, o zi care poate deveni istorică pentru România. În același timp, aceeași dată, 16 noiembrie 2014, ar putea însemna o întoarcere în negura istoriei, din care, de prea mulți ani, încercăm să ieșim.
Depinde doar de noi și de alegerea pe care o vom face pe 16 noiembrie să fim parte a unei lumi la care am visat și pe care ne-am dorit-o mereu, să privim cu fruntea sus spre valorile reale ale Europei și să fim, noi înșine, una dintre ele. Sau să rămânem, pentru alți 5 ani, o țară inertă, la cheremul unei clici fără scrupule și coloană, care nu cunoaște rușinea în fața nefericirii românilor, care nu se dă înapoi de la nimic atunci când își urmărește interesul. Depinde doar de noi să răzbatem spre azurul unui viitor mai bun sau să acceptăm, cu capul în pământ, ciuma roșie care ne-a transformat țara într-o eternă aspirantă la democrație.
România nu înseamnă să privim unii la alții dezamăgiți de un prezent al disperării. România are toate argumentele pentru a fi o voce nu doar auzită ci și ascultată și apreciată în Europa. Acum are și șansa de a alege dacă într-adevăr asta și vrea să fie. Cunoscându-vă atât de bine, sunt convins ca, aici, în Alba și-n Ardeal, nu vorbele sunt cele care conving. Tocmai de aceea nu vreau decât să vă rog să ieșiți la vot, așa cum ați făcut-o și în primul tur al alegerilor prezidențiale. Restul va fi o consecință. Sunt sigur că maturitatea și conștiința vor decide și că, în final, vor face diferența.
Alba Iulia, Sibiul, Clujul, Aradul sau Timisoara au arătat mereu partea frumoasă a acestei țări. Au arătat că își pot croi singure soarta, că pot crește și se pot dezvolta într-un fel cu adevărat european, văzut și simțit de fiecare locuitor în parte. Cred cu tărie că și România merită aceeași soartă. Cred că România poate renaște și ea!
Indiferent de ceea ce vă spun și, de multe ori, încercă să vă impună partidele, televiziunile, șefii și, din păcate, uneori, chiar preoții, vă mai rog doar ca duminică să vă gândiți că dincolo de ceea ce se întâmplă acum, avem o datorie imensă față de cei pe care azi îi vedem o dată pe an, uneori mai puțin, rude sau prieteni goniți de nevoi din țara care ne-a fost dăruită. Față de copiii și nepoții noștri care nu vor ezita să se întrebe și să ne întrebe, peste ani, de ce am ales în 2014 să dăm credit unui comunism de care am fugit mai mult 50 de ani? Oricât de bine ar fi el mascat sau deghizat.
Să ieșim cu toții, pe 16 noiembrie, la vot și să transformăm o duminică oarecare în DUMINICA DEMNITĂȚII. Să arătăm că ROMÂNIA RENAȘTE!
Așa să ne-ajute Dumnezeu!
Cu încredere și speranță,
Mircea HAVA, copreședinte ACL Alba, primar al municipiului Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii