ACL Alba| Cazul de la Satu Mare se repetă și în Alba: Secretar de Stat de la Secretariatul pentru Culte le spune preoților din Alba că trebuie să convingă credincioșii să-l voteze pe Victor Ponta
Am aflat cu stupoare despre repetarea în județul Alba a binecunoscutului, de acum, caz de la Satu Mare, în care un politruc PSD amenință preoții și îi trimite să fie agenți electorali ai lui Victor Ponta.
Domnul Victor OPASCHI, Secretar de Stat la Secretariatul pentru Culte și om de bază al PSD, fost consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, a început un periplu prin mai multe parohii din județul Alba, spunându-le preoților să propovăduiască în biserică doctrina PSD și să îndemne enoriașii să-l voteze pe Victor Ponta.
Considerăm agest gest ca fiind de o lașitate și de o nerușinare strigătoare la cer. În județul Alba, Biserica nu a fost niciodată amestecată în politică iar autoritățile locale și județene, prin votul consilierilor din toate partidele, au oferit acestei instituții fundamentale a societății, indiferent de cult, sprijinul lor, necondiționat de niciun fel de susținere politică. Credem că, încă o dată, PSD a confundat Alba cu Teleormanul, încercând să aplice aici mijloace murdare de campanie care aduc jicnire însăși demnității umane.
Facem, încă o dată, apel la PSD să renunțe la aceste metode bolșevice și să lase preoții și credincioșii în pace, să-și practice fiecare credința cum crede de cuviință. Biserica, indiferent de cult, este o icoană a sufletului și nu trebuie amestecată în jocurile politice pentru că așa cer interesele de moment ale unei găști disperate că va pierde.
Iată de ce, domnilor PSD-iști, și duminică, 16 noiembrie, veți pierde, din nou, la urne: pentru că în Ardeal nu merg blaturile, amenințările și jocurile murdare ci aici prețuim cinstea, onoarea și munca!
Biroul de presă al ACL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918