Jurnalistul Radu Ciobotea (parte vătămată) şi HS (cercetat în stare de libertate) , patronul firmelor de cablu
Conform unui comunicat de presă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara (D.I.I.C.O.T.), procurorii au dispus trimiterea în judecată a 43 de inculpaţi, pentru săvârşirea de infracţiuni informatice şi infracţiuni prev. de Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României, constând în realizarea de interceptări neautorizate ale convorbirilor telefonice, discuţiilor în mediul ambiental, transmisiilor tip SMS şi transfer neautorizat de date din sisteme informatice. Printre persoanele implicate în acest dosar se află jurnalistul Radu Ciobotea (parte vătămată) şi H. I. S. (cercetat în stare de libertate).
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus trimiterea în judecată a 43 de inculpaţi, pentru săvârşirea de infracţiuni informatice şi infracţiuni prev. de Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României, constând în realizarea de interceptări neautorizate ale convorbirilor telefonice, discuţiilor în mediul ambiental, transmisiilor tip SMS şi transfer neautorizat de date din sisteme informatice.
În fapt, se reţine că inculpatul O. N. D. a deţinut, a utilizat şi a comercializat, direct şi prin internet, produse software destinate interceptării ilegale a comunicaţiilor, transmisiilor de date efectuate prin intermediul terminalelor de telefonie mobilă şi a discuţiilor ambientale.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au identificat 42 de inculpaţi, printre care un fost judecător de la Tribunalul Bucureşti, un avocat în cadrul Baroului Iaşi, un medic şi mai mulţi oameni de afaceri, care au achiziţionat de la inculpatul O. N. D. una din cele trei variante ale programului, compatibile cu dispozitivele care folosesc un sistem de operare de tipul Symbian sau Windows Mobile.
Inculpaţii au instalat aplicaţiile cumpărate pe telefoane ţintă şi au utilizat produsele software realizând inteceptări ilegale ale convorbirilor telefonice, SMS-urilor, e-mail-urilor primite/transmise de către alte persoane.
Softul oferit de inculpat era disponibil în varianta Light şi variantele avansate Pro şi ProXRecorder.
Varianta Light asigura transferul de pe telefonul monitorizat a informaţilor privind numerele de telefon apelate şi cele care au apelat telefonul monitorizat, durata convorbirilor efectuate, şi transmiterea către un cont anterior configurat a conţinutului SMS-urilor primite/transmise de la telefonul ţintă.
Varianta Pro a programului asigura în plus ascultarea comunicaţiilor ambientale iar varianta ProX asigura şi ascultarea convorbirilor telefonice purtate cu ajutorul telefonului ţintă. În prealabil, programul asigura transmiterea unui SMS de avertizare la iniţierea/primirea unui apel telefonic.
Aplicaţia conferea utilizatorului posibilitatea monitorizării comunicaţiilor şi discuţiilor ambientale purtate de la terminalele vizate, precum şi a transferului neautorizat de date din sisteme informatice, de natură să genereze implicaţii grave asupra siguranţei naţionale, vieţii de familie, a mediului concurenţial şi de afaceri.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au trimis cauza, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Alba Iulia. (D.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii