Începând cu 1 decembrie 2014, locuitorii municipiului Alba Iulia sunt obligați să-și sorteze gunoiul
*Operatorul de salubrizare va pune la dispoziție saci sau recipiente pentru colectare separată a deșeurilor
Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat, în ședința de vineri, proiectul de hotărâre privind implementarea sistemului de colectare separată a deșeurilor municipale pe două fracții – ”umed și uscat”, conform prevederilor Legii 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, republicată în anul 2014.
În consecință, începând cu data de 1 decembrie 2014, utilizatorii serviciului de salubrizare au obligația să asigure precolectarea separată (gunoi menajer și alte deșeuri), în saci sau recipiente distinct inscripționate (asigurate de operatorul serviciului), a deșeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților lucrative pe care le desfășoară.
După ridicarea deșeurilor, operatorul de salubrizare va asigura sortarea acestora pe 4 fracții, respectiv hârtie, mase plastice, metale și sticlă.
Potrivit hotărârii de consiliu local, încălcarea legii constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 300 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii