Ioan Lazăr, mesaj pentru conducerea PSD Alba: Buturuga mică poate să răstoarne carul mare
- Ioan Lazăr susține că 10 consilieri locali din județul Alba au migrat la Partidul Liberal Reformator în urma Ordonanței ”Dragnea”
Liderul PLR Alba transmite prin intermediul presei un mesaj conducerii PSD Alba: ”Buturuga mică poate să răstoarne carul mare”. Mesajul vine după ce a aflat că liderii PSD nu ar fi vorbit tocmai de bine partidul lui Tăriceanu, în localitățile în care social-democrații au dus negocieri pentru eventualele transferuri, permise fără pierderea mandatului, ca urmare a OUG 55/2014. Lazăr a catalogat atitudinea PSD lipsită de fairplay, deoarece conducerea PLR nu a mers să negocieze cu aleșii locali PSD sau PDL, ci mai cu seamă cu cei ai PNL considerând că liberalii au un singur lider în momentul de față, Călin Popescu Tăriceanu.
”Nu știm exact numărul consilierilor care au trecut deoarece am lăsat la latitudinea lor și nu s-a făcut încă o centralizare. Nu am făcut ca alte parte partide și aici pot să dau exemplul PSD. Noi nu le-am promis nimic. Ei le-au promis funcții și alte avantaje. În discuții ne-au întrebat consilierii de ce beneficiază dacă vin la noi și le-am spus că eu nu vând pielea ursului din pădure. Nu le-am putut promite nimic. Am avut discuții cu unii care au cerut un loc de muncă. Un loc de muncă la privat, în firma mea, e altceva. Locurile de muncă la stat nu se negociază, sunt cu examene. Am cunoștință de peste 10 consilieri care au semnat deja adeziunea. La restul le-am lăsat adeziuni, cererea și acceptul partidului și nu știu câți dintre ei au trecut. Mi-au spus mulți că cei din PSD le-au promis și ne-au întrebat: dumneavoastră ce ne dați? Unii ne-au spus că cei din PSD nu ne-au vorbit de bine. Au spus că suntem un partid mic și fără perspectivă. Asta au spus unii consilieri. Să nu uite cei din PSD și cei din ACL că buturuga mică poate să răstoarne carul mare”, a spus liderul PLR.
Ioan Lazăr nu a dat nume de persoane din PSD care ar fi vorbit de rău partidul lui Tăriceanu, dar a precizat că îi bănuiește pe cei din conducere, ”că doar nu a fost tineretul la negocieri”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii