„Traseul echipei se traduce prin foarte multă muncă şi disciplină” *Interviu cu Mihai MANEA, antrenor al liderului din Liga a IV-a, Mureşul Vinţu de Jos
La doar 33 de ani, Mihai Manea este un personaj foarte cunoscut în fotbalul judeţean. Acesta a îmbrăcat echipamentele de fotbal ale celor mai importante echipe din judeţ, precum Unirea Alba Iulia, CSM Sebeş, Minaur Zlatna şi Inter Blaj. De o bună perioadă de timp a agăţat ghetele în cui, însă nu a putut sta departe de teren, devenind antrenor. La fiecare echipă pe care a condus-o, Mihai a „ordonat” disciplină, şi s-a bazat foarte mult pe partea fizică, fiind ajutat şi de experienţa de kinetoterapeut. După ce a antrenat Europa Alba Iulia, Performanţa Ighiu şi FC Miceşti, Mihai Manea a preluat în vara acestui an formaţia Mureşul Vinţu de Jos, echipă care în sezonul trecut din postură de nou promovată a terminat campionatul pe locul al 12-lea din 14 posibile. Bazat pe principiul său de bază „Muncă, disciplină şi seriozitate”, Mihai Manea a resuscitat formaţia vinţană, care după 7 etape scurse din actualul sezon de Liga a IV-a, ocupă prima poziţie cu 19 puncte din 21 posibile, având nu mai puţin de 6 victorii consecutive. Cum a ajuns Vinţul să… „urce pe Mureş” aflaţi din interviul următor.
– Mihai, ai preluat Mureşul Vinţu de Jos, o echipă care în sezonul trecut a terminat campionatul în cea de a doua parte a clasamantului, iar acum după 7 etape sunteţi pe primul loc cu 21 puncte acumulate. Cum explici acest progres?
– Am preluat echipa după mai multe întâlniri cu preşedintele formaţiei, Vali Groza, iar împreună am ajuns să îmbunătăţim lotul cu mai mulţi jucători de valoare, iar rezultatele de până acum se datorează în mare parte acestor băieţi, care sunt foarte diciplinaţi şi la fiecare meci încearcă să dea tot ce este mai bun pe teren.
– Ce sprijin ai din partea autorităţilor locale din comuna Vinţu de Jos?
– Mi s-a pus la dispoziţie o bază de antrenament şi de pregătire foarte bună, iar domnul preşedinte, Vali Groza, împreună cu ceilalţi investitori au reuşit să asigure materiale necesare pentru a ne desfăşura antrenamentele şi activitatea în condiţii propice.
– Ce planuri ai cu Mureşul Vinţu de Jos în acest prim sezon?
– Anul acest îmi doresc să formez o echipă competitivă care să joace un fotbal frumos şi care să aducă un număr mare de suporteri la stadion. Nu ne grăbim să ne gândim la promovare, deoarece suntem o echipă în formare şi pentru a face cu adevărat performanţe trebuie să luăm totul pas cu pas.
– Ce mai cuprinde agenda ta zilnică pe lângă fotbal şi kinetoterapie?
– Aceste două lucruri sunt pasiunile mele devenite job-uri. Pe lângă activitatea de antrenor de la Mureşul Vinţu de Jos şi kinetoterapia pe care o practic la Spitalul Judeţean Alba şi la o clinică privată din municipiu, sunt vicepreşedintele Partidului Reformator Liberal Alba.
– De ce ai ales să intri în politică?
– Consider că pot să ajut cu experienţa mea din domeniul sportiv şi am ales PLR pentru că am un deosebit respect pentru domnul Călin Popescu Tăriceanu, şi consider că este cel mai potrivit pentru a ocupa funcţia de preşedinte al României.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii