Consiliul Județean Alba vrea control total în afacerea deșeurilor, după ce investița de 60 de milioane de euro va fi gata
Unul dintre cele mai mari proiecte de investiții aflate în curs de realizare la nivelul județului Alba este în domeniul protecției mediului și are ca termen de finalizare luna noiembrie 2015.
“Sistem de management integrat al deşeurilor în Alba” este un proiect de 60 de milioane de euro ce prevede realizarea a două staţii de transfer a deşeurilor, la Blaj şi Tărtăria, şi a unui centru de management integrat al deşeurilor, altfel spus o groapă de gunoi modernă, conformă cu normele europene, care va fi amplasată la Galda de Jos. Proiectul a obligat autoritățile să inchidă șapte depozite urbane neconforme din judeţul Alba (groapa de gunoi de la Alba Iulia, singura încă neînchisă, are ca termen limită de sistare a activității de depozitare data de 16 iulie 2015).
Conform proiectului finanţat în cadrul POS MEDIU, la finalizarea investiției, Consiliul Județean are obligația de a externaliza serviciile de colectare, operare, transport deșeuri, către firme private, prin licitație publică. Această delegare de gestiune nu convine însă Consiliului Județean Alba, care având de partea sa toți primarii din Asociaţia de dezvoltare Intercomunitara „SALUBRIS ALBA”, a adoptat vineri, 26 septembrie, un proiect de hotărâre prin care solicită Ministerului Mediului, respectiv finanțatorului UE, schimbarea modalităţii de gestiune a Centrului de management integrat al deşeurilor. Adică să nu mai externalizeze administrarea “afacerii deșeurilor” unor privați, ci să o facă însăși Consiliul Județean, prin intermediul unui operator public, de genul SC APA CTTA pe zona serviciilor de alimentare cu apă și canalizare.
Administrația județeană așteaptă acum un răspuns din partea instituțiilor responsabile. Practic, prin acest demers, Consiliul Județean Alba urmărește ca odată cu darea în folosință a Centrului de deșeuri de la Galda de Jos, să controleze total “afacerea depozitării deșeurilor” pe raza sa de competență.
Înființarea unui operator județean care să administrareze sistemul de management integrat al deșeurilor înseamnă zeci de noi locuri de muncă controlate de administrația județeană și gestionarea directă a unor venituri substanțiale.
Situația de față reprezintă o premieră pentru România, neexistând până acum nicio administrație județeană ce implementează o astfel de investiție (numai la nivelul Regiunii Centru, în fiecare dintre cele 6 județe, se află în diferite faze de implementare proiectele privind sistemul de management integrat al deseurilor), care să solicite Ministerului Mediului, și mai departe finanțatorului, respectiv Uniunii Europene, modificarea proiectului în sensul amintit mai sus.
Miza acestui Centru de management integrat al deşeurilor, pentru judeţul Alba, este una foarte importantă, cel puţin din trei puncte de vedere. În primul rând este o investiţie de peste 60 de milioane de euro care va produce locuri de muncă şi va trebui să scadă costurile de salubrizare pentru administraţiile locale şi pentru populaţie. Apoi staţiile de transfer şi sortare care funcţionează acum la Zlatna, Baia de Arieş, Aiud şi care au costat deja milioane de euro, vor putea fi în sfârşit eficientizate. În al treilea rând este o obligaţie asumată de statul român faţă de UE, în ceea ce priveşte acquis-ului comunitar de mediu care va face din problema gunoaielor şi poluării una care să nu dăuneze atât de mult mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii