Foto: Mândrie şi tradiţie la ,,Toamna Cugireană’’
Intrat în conştiinţa oamenilor drept sărbătoarea Cugirului, festivalul ,,Toamna Cugireană’’ aflat la cea de-a XVII-a ediţie a debutat vineri, 19 septembrie, la Casa Orăşenească de Cultură cu un extraordinar eveniment artistic. În premieră în oraşul de la poalele Drăganei, pe scena Casei de Cultură, sub genericul ,,George Enescu şi muzica românească’’, Centrul de Cultură ,,Augustin Bena’’ Alba a prezentat cugirenilor un recital de pian la patru mâini, sub interpretarea Corinei Răducanu şi a lui Eugen Dumitrescu şi un fascinant concert al Orchestrei de Cameră aparţinând aceleaşi instituţii judeţene de cultură condusă de dna director Daniela Floroian.
Sâmbătă, începând cu ora 10.00, în faţa primărie a avut loc deschiderea oficială a festivităţilor ,,Toamnei Cugirene’’, în prezenţa primarului Adrian Teban a oficialiţăţile locale, a unor localnici, precum şi a unor oaspeţi din Vasserburg –Germania şi Malta- Melieha, care s-au deplasat în mod special să participe la festival.
S-a dat startul aşadar unei manifestări de suflet a cugirenilor, posibilă prin eforturile comunităţii locale, a agenţilor economici din oraş care au avut şi de această dată prilejul să-şi evidenţieze realizările firmelor pe care le conduc, în cadrul expoziţiilor situate în spaţiile special rezervate la Casa de Cultură.
A fost totodată o bună ocazie ca numeroşi artişti din localitate să-şi prezinte creaţiile populare prin lucrări artizanale de o mare frumuseţe, despre care vom reveni pe parcursul desfăşurării manifestărilor.
Tot astăzi, începând cu ora 11.00, pe stadionul ,,Parc’’ din localitate a luat startul Crosul Cugir, o competiţie la care au participat peste 50 de concurenţi şi ale cărei rezultate le vom prezenta pe parcurs.
Autor: Constantin PREDESCU
[nggallery id=2348]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii