Peste două milioane de români, în mare parte tineri, suferă de depresie
Potrivit Centrului de consiliere şi educare pentru sănătate, peste două milioane de români suferă de depresie, iar tinerii de azi sunt mai depresivi decât cei din generaţiile anterioare. În opinia specialiştilor, factorii declanşatori ai „bolii secolului” sunt diferiţi în prezent faţă de acum câteva decenii, dificultăţile economice, şomajul, catastrofele şi conflictele fiind cauzele care pot creşte semnificativ riscul de depresie.
„Netratată la timp, depresia poate duce la sinucidere, iar anual numărul persoanelor care au ales să-şi pună capăt zilelor ajunge la un million în lume. În acest context, psihologii trag un puternic semnal de alarmă şi consideră că un tratament aplicat din timp poate opri boala să escaladeze în forma sa cea mai gravă – dorinţa de sinucidere sau chiar sinuciderea„, se arată într-un comunicat transmis, joi, către MEDIAFAX.
Specialiştii au mai constatat că tinerii de azi sunt mai depresivi faţă de tinerii din generaţiile trecute, deoarece factorii declanşatori din actualitate sunt mai numeroşi şi mai variaţi.
„Tinerii de azi se confruntă cu efectul unei rate crescute a divorţurilor, cu efectul plecării părinţilor la muncă în străinătate, cu încercarea aproape disperată câteodată de a fi la înălţimea cerinţelor societăţii de consum – haine de firmă, telefoane deştepte, tot ce acum este apreciat şi înainte nici măcar nu exista„, afirmă psihologul Mihaela Sârbu, preşedintele Centrului de consiliere şi educare pentru sănătate.
Printre factorii declanşatori ai depresiei în rândul tinerilor se mai află explozia de tehnologie şi de concepţii exportate, coroborate cu timpul din ce în ce mai puţin pe care părintele îl acordă copilului, lipsa de mişcare şi de activităţi sănătoase, monotonia etc.
„Toate acestea duc inevitabil la stres, anorexie, comportamente bizare, consum de droguri şi alcool şi, evident, la depresie, iar numărul de sinucideri în rândul tinerilor a crescut alarmant şi numărul celor care intenţionează să întreprindă acţiuni pentru combaterea fenomenului nu acoperă nevoile reale. De asmenea, lipsa unui mediu stabil si sănătos în familie, lipsa de comunicare directă (nu prin intermediul mijloacelor indirecte- Facebook, etc), slaba acoperire a nevoilor de bază – alimentaţie sanatoasă, mişcare, chiar şi micile articole vestimentare care ne oferă mici bucurii, lipsa sau slaba exprimare afectivă – prin gesturi ale apropiaţilor, duc inevitabil la nemulţumiri şi acumulează frustrări care dacă nu sunt manifestate sau conştientizate se transformă în simptome fizice, comportamentale şi instabilitate emoţională„, arată psihologul Mihaela Sârbu.
Ea susţine că semnele unei depresii sunt vizibile şi se împart pe categorii.
„Principalele simptome, uşor de observat, dacă suntem atenţi, sunt: modificări în dispoziţia afectivă – apare tristeţea, apatia, iritabilitatea, izolarea socială, pierderea interesului pentru orice activitate, pierderea interesului pentru activitatea sexuală, nimic nu ne mai bucură şi nu ne mai produce plăcere sau stârneşte interes. Dacă suntem atenţi unul la celălalt se vede, se simte. Persoana care se apropie de depresie sau are deja una, nu se mai îngrijeşte, nu îşi mai schimbă hainele, nu mai face duş, mănâncă mai mult decât de obicei, sau nu are poftă de mâncare, apare insomnia sau hipersomnia. În majoritatea cazurilor, oamenii neavând informaţiile necesare, încep sa meargă pe la toţi medicii, crezând ca sunt bolnavi – pentru ca apar simptome fizice – somatizări noi le spunem. Nu îşi dau seama că au depresie, iar dacă au norocul să întâlnească un medic care să-i trimită la psiholog, zic că nu sunt nebuni sau că depresia este un fason. Este un cerc vicios„, explică psihologul.
Specialistul spune că pentru a ajuta o persoană care a intrat în depresie trebuie să o asiguri că nu este singură, că este acceptată fără să fie criticată şi să i se ofere afecţiune şi atenţie, răbdare şi blândeţe.
„Este nevoie şi de ajutorul unui specialist, câteodată chiar de tratament medicamentos. Este foarte important să îi motivăm, să fim suportivi, pozitivi, prezenţi, disponibili şi deschişi. Este foarte important să ştie că depresia se vindecă, se ameliorează, se tratează„, afirmă Mihaela Sârbu.
Ea mai arată că nu există un program guvernamental care să combată acest flagel.
Specialiştii cred că aceste proiecte naţionale menite să lupte împotriva depresiei trebuie să pornească cât mai urgent, prin ample campanii de informare în mass-media, în şcoli şi în licee, accesibile sau chiar gratuite.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii