Rămâi conectat

Actualitate

Peste două milioane de români, în mare parte tineri, suferă de depresie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Potrivit Centrului de consiliere şi educare pentru sănătate, peste două milioane de români suferă de depresie, iar tinerii de azi sunt mai depresivi decât cei din generaţiile anterioare. În opinia specialiştilor, factorii declanşatori ai „bolii secolului” sunt diferiţi în prezent faţă de acum câteva decenii, dificultăţile economice, şomajul, catastrofele şi conflictele fiind cauzele care pot creşte semnificativ riscul de depresie.

Netratată la timp, depresia poate duce la sinucidere, iar anual numărul persoanelor care au ales să-şi pună capăt zilelor ajunge la un million în lume. În acest context, psihologii trag un puternic semnal de alarmă şi consideră că un tratament aplicat din timp poate opri boala să escaladeze în forma sa cea mai gravă – dorinţa de sinucidere sau chiar sinuciderea„, se arată într-un comunicat transmis, joi, către MEDIAFAX.

 Specialiştii au mai constatat că tinerii de azi sunt mai depresivi faţă de tinerii din generaţiile trecute, deoarece factorii declanşatori din actualitate sunt mai numeroşi şi mai variaţi.

Tinerii de azi se confruntă cu efectul unei rate crescute a divorţurilor, cu efectul plecării părinţilor la muncă în străinătate, cu încercarea aproape disperată câteodată de a fi la înălţimea cerinţelor societăţii de consum – haine de firmă, telefoane deştepte, tot ce acum este apreciat şi înainte nici măcar nu exista„, afirmă psihologul Mihaela Sârbu, preşedintele Centrului de consiliere şi educare pentru sănătate.

Printre factorii declanşatori ai depresiei în rândul tinerilor se mai află explozia de tehnologie şi de concepţii exportate, coroborate cu timpul din ce în ce mai puţin pe care părintele îl acordă copilului, lipsa de mişcare şi de activităţi sănătoase, monotonia etc.

Toate acestea duc inevitabil la stres, anorexie, comportamente bizare, consum de droguri şi alcool şi, evident, la depresie, iar numărul de sinucideri în rândul tinerilor a crescut alarmant şi numărul celor care intenţionează să întreprindă acţiuni pentru combaterea fenomenului nu acoperă nevoile reale. De asmenea, lipsa unui mediu stabil si sănătos în familie, lipsa de comunicare directă (nu prin intermediul mijloacelor indirecte- Facebook, etc), slaba acoperire a nevoilor de bază – alimentaţie sanatoasă, mişcare, chiar şi micile articole vestimentare care ne oferă mici bucurii, lipsa sau slaba exprimare afectivă – prin gesturi ale apropiaţilor, duc inevitabil la nemulţumiri şi acumulează frustrări care dacă nu sunt manifestate sau conştientizate se transformă în simptome fizice, comportamentale şi instabilitate emoţională„, arată psihologul Mihaela Sârbu.

Ea susţine că semnele unei depresii sunt vizibile şi se împart pe categorii.

Principalele simptome, uşor de observat, dacă suntem atenţi, sunt: modificări în dispoziţia afectivă – apare tristeţea, apatia, iritabilitatea, izolarea socială, pierderea interesului pentru orice activitate, pierderea interesului pentru activitatea sexuală, nimic nu ne mai bucură şi nu ne mai produce plăcere sau stârneşte interes. Dacă suntem atenţi unul la celălalt se vede, se simte. Persoana care se apropie de depresie sau are deja una, nu se mai îngrijeşte, nu îşi mai schimbă hainele, nu mai face duş, mănâncă mai mult decât de obicei, sau nu are poftă de mâncare, apare insomnia sau hipersomnia. În majoritatea cazurilor, oamenii neavând informaţiile necesare, încep sa meargă pe la toţi medicii, crezând ca sunt bolnavi – pentru ca apar simptome fizice – somatizări noi le spunem. Nu îşi dau seama că au depresie, iar dacă au norocul să întâlnească un medic care să-i trimită la psiholog, zic că nu sunt nebuni sau că depresia este un fason. Este un cerc vicios„, explică psihologul.

Specialistul spune că pentru a ajuta o persoană care a intrat în depresie trebuie să o asiguri că nu este singură, că este acceptată fără să fie criticată şi să i se ofere afecţiune şi atenţie, răbdare şi blândeţe.

Este nevoie şi de ajutorul unui specialist, câteodată chiar de tratament medicamentos. Este foarte important să îi motivăm, să fim suportivi, pozitivi, prezenţi, disponibili şi deschişi. Este foarte important să ştie că depresia se vindecă, se ameliorează, se tratează„, afirmă Mihaela Sârbu.

Ea mai arată că nu există un program guvernamental care să combată acest flagel.

Specialiştii cred că aceste proiecte naţionale menite să lupte împotriva depresiei trebuie să pornească cât mai urgent, prin ample campanii de informare în mass-media, în şcoli şi în licee, accesibile sau chiar gratuite.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea