FOTO: Debutează Festivalul Naţional de Folclor STRUGURELE DE AUR, 11 – 14 septembrie 2014. Biletele, aproape epuizate
Festivalul de Folclor „Strugurele de Aur” se află la a XIV-a ediţie şi are loc în perioada 11-14 septembrie 2014 Alba Iulia si Jidvei. Programul festivalului din acest an este format din concursul propriuzis si recitaluri vocale şi instrumentale.
Biletele pentru cele patru zile de regal folcloric, puse în vânzare în urmă cu o săptămână, la prețul de 25 de lei, au fost vândute deja în proporție de peste 90 la sută. Așa că, dacă doriți să participați la acest eveniment, trebuie să vă grăbiți.
Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, solişti vocali şi solişti instrumentişti, fiind deschis interpreţilor amatori ai folclorului muzical din întreaga ţară. Din fiecare judeţ pot participa solişti vocali şi instrumentişti având vârsta cuprinsă între 16 şi 32 de ani. Nu se primesc în concurs artişti consacraţi sau profesionişti.
Pentru a marca momentul, organizatorii evenimentului au organizat o conferință de presă la care au participat Cristian Fuga, directorul operațional al comapniei Jidvei, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba și muzicologul Sergiu Cipariu, directorul artistic al festivalului.
Printre poemele dedicate vinului, recitate de dirijorul Sergiu Cipariu, au fost oferite amănunte despre cea de a XIV-a ediţie a celui mai important festival de folclor din România, care reușește în fiecare an să aducă din anonimat și să promoveze pe merit, tinere talente.
Bugetul evenimentului este de 800.000 de lei, din care 120.000 o reprezintă contribuția Consiliului Județean Alba, iar restul sumei este asigurată, ca în fiecare an, de compania Jidvei. Dacă 300.000 de lei sunt destinați cheltuielilor auxiliare, 280.000 de lei sunt alocați pentru premii și onorariile artiștilor, a precizat Cristi Fuga.
Un premiu special va fi oferit în acest an in memoria Mărioara Murărescu, care va fi înmânat câștigătorului chiar de către fiul celebrei realizatoare de emisiuni de folcor. Premiul “Mărioara Murărescu” reprezintă un omagiu pe care organizatorii festivalului îl aduc celei care a participat activ la realizarea „Strugurelui de Aur”.
Un alt element de noutate pentru această ediție a evenimentului o reprezintă provocarea Televoting-ului. Spectatorii din sală și cei din fața televizorului vor putea să voteze concurentul preferat prin SMS la 1264, iar cel care va aduna cele mai multe voturi va fi desemnat câștigătorul premiului de popularitate.
Președintele juriului, Sergiu Cipariu, a subliniat faptul că la preselecții sunt de la an la an tot mai surprinși de nivelul ridicat al participanților. „Sunt bine pregătiți, au moștenire genetică și educație în acest sens. Avem mari dificultăți mereu în a îi așeza înn ierarhie”, a spus Cipariu.
Din cei 42 de concurenți care au trecut de preselecție, șase sunt din județul Alba.
Festivalul Naţional de Folclor „Strugurele de Aur” a fost iniţiat în anul 2001 de către conducerea SC JIDVEI SRL, având ca obiect principal conservarea şi promovarea patrimoniului cultural tradiţional românesc.
Prin evoluţia de-a lungul anilor, festivalul s-a dovedit a fi un catalizator perfect a două elemente definitorii pentru zona Târnavelor: calitatea de excepţie a vinurilor şi bunul gust artistic păstrat cu sfinţenie pe aceste meleaguri, devenind o sărbătoare a cântecului autentic, în care sunt prezente tradiţii şi talente din toate zonele româneşti.
Secţiunea I – Solişti vocali:
Concurenţii vor prezenta două piese muzicale. Prima piesă, fără acompaniament, va fi doină, cântec doinit, baladă sau cântec epic. A doua piesă, un cântec măsurat, într-un tempo mişcat, va fi acompaniată de orchestră . În mod obligatoriu, una din piese, trebuie să fie o melodie cunoscută, din repertoriu interpreţilor din generaţia de aur, sau a celor consacraţi, preluată pentru valoarea liniei melodice şi a textului poetic şi interpretată în stil propriu, potrivit sensibilităţii şi glasului fiecărui concurent. Concurenţii pot prezenta şi un al treilea cântec, în cadrul secţiunii „Drumul vinului, Ţara Vinului”, cântec care prin tematică, să aducă la lumină această lume specială a oamenilor care trăiesc pentru a aduna în rodul viilor, dulceaţa razelor de soare şi aroma boabelor de struguri din podgoriile româneşti.
Secţiunea a II-a – Solişti instrumentişti:
Concurenţii vor interpreta două piese cu acompaniament, diferite ca mişcare, ritm şi tempo. Una din cele două piese, obligatoriu trebuie să fie din repertoriul unor instrumentişti consacraţi.
Din 95 de concurenţi prezenţi la preselecţia din 12 iulie din Alba Iulia au fost selectaţi 42 dintre acestia, cu vârste intre 16 si 32 ani. La ediţia de anul acesta s-au înscris reprezentanţi din toate zonele etnofolclorice ale tarii. Concurentii provin din 17 de judeţe din Rominia, precum şi un reprezentant din Republica Moldova.
Zilele de concurs vor fi completate de interpreţi de marcă ai folclorului autentic. Publicul spectator este aştepat, între 11-13 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor începând cu orele 18:30.
În cadrul celor 2 zile de concurs, publicul poate vota concurentul preferat prin televoting, festivalul fiind transmis în direct de TVR 3, TVR International, Radio Cluj si Radio Antena Satelor.
În data de 14 septembrie incepand cu ora 14 in Piata Primariei din Jidvei, va avea loc Ecoul la Gala Laureatilor.
Manifestarile prilejuite de acest eveniment vor avea doua parti:
Prima parte ora 14 – 18 – ”Cintec joc si voie buna de pe Tarnave” – vor participa ansanbluri folclorice, grupuri folclorice precum si formatii de artisti amatori si artisti consacrati din judetele Alba, Mures si Sibiu;
Partea a doua ora 18.30- ”Ecoul la Gala Laureatilor” – În cadrul Galei, vor fi invitaţi interpreţi cu totul speciali.
Sarbatoarea va fi incheiata de un superb foc de artificii.
PROGRAM FESTIVAL
Joi – 11 sept. Alba Iulia:
De la ora 18:30 la 21:00
Concurs – transmisiune directă TVR 3 şi preluare TVR Internaţional,
transmisiune directa Radio Romania Cluj, Radio Antena Sibiului.
Recitaluri: ora 21:15 înregistrare TVR 1
– Suită orchestrală de Maramureş (Orchestra Jidvei România)
– Ansamblul Artistic Jidvei -recital folcloric multizonal
– Laureaţi şi tineri interpreţi (Ardeal) – (Ancuţa Matei, Bogdan Toma, Codruţa Rodean, Bogdan Cioranu, Daniel Pop, Denisa Balu, Ciprian Pop şi Ioana Breda)
– Roxana Reche şi Alexandru Pal.
– Leontina Fărcaş şi Muguri de Tezaur – Alba.
-Cornel Borza și Dana Jurjuț-Bihor.
– Soliştii Ansamblului “Augustin Bena”-Alba.
– Mariana Anghel.
– Ioan Bocşa si Sergiu Cipariu .
– Florentina şi Petre Giurgi.
Vineri 12 sept. Alba Iulia:
De la ora 18:30 la 21:00
Concurs – transmisiune directă TVR 3 şi preluare TVR Internaţional, transmisiune directa Radio Romania Cluj, Radio Antena Sibiului.
Recitaluri: ora 21:15 înregistrare TVR 1
– Suită orchestrală din Transilvania(Orchestra Jidvei România)
-Ansamblul Artistic Jidvei – recital folcloric de Ardeal şi Banat.
– Laureaţi şi tineri interpreţi (Dobrogea, Maramureş, Ardeal)
Cristian Bogdan, Carmen Şteţco, Aurelian Suciu.
-“Vocile brazilor din Munţii Cibin” -Ciprian Silaşi, Sebastian Stan şi Robert Târnăveanu
-Felicia Stoian şi Maria Coman(Banat).
-Nineta Popa.
-Maestrul Nicolae Botgros-recital vioară.
– Laureaţi şi tineri interpreţi Moldova -Alexandru Brădăţan, Angelica Flutur, Andra Matei, Andreea Haisan , Ilie Caraş şi Nicu Mâţă.
– Viorica Macovei.
Sâmbătă 13 sept. Alba Iulia:
De la ora 18:30 la 20:15:
– Gala Laureaţilor şi recital Marele Premiu 2013 – Alexandra Băcilă. Transmisiune directă TVR 3 şi preluare TVR Internaţional , transmisiune directa Radio Romania Cluj, Radio Antena Sibiului.
De la ora 20:30 înregistrare TVR 1
– Suită orchestrală de Ardeal (Orchestra Jidvei România)
– Moment Aniversar – dedicat de Ansamblul Jidvei România
Lucreţiei Ciobanu la 90 de ani de via
– Odă „Doamnei Munţilor” – medalion cu cele mai reprezentative
doine şi cântece ale Lucreţiei Ciobanu
– Laureaţi şi tineri interpreţi, dialog folcloric multizonal – Paul Ananie, Stana Stepănescu, Adina Popa , Adriana Sofica Marian Medregoniu, Gabriel Dumitru)
-Ina Todoran- Alba.
– Cornelia Neaga și Muguri de Tezaur – Sălaj -.
– Ilie Medrea.
-Reta Rus- Alba.
– Pamfil Roată- Suceava.
-Mariana Deac- Hunedoara .
-Maria Butaciu- Bistriţa Năsăud.
-Nicolae Furdui Iancu.
Duminică 14 sept. Jidvei:
De la 0ra 14 – 18.00 Inregistrare TVR Cluj
Cant si Joc de pe Tarnave – Invitati :Ansanbluri Folclorice si Formatii Artistice de Amatori de pe Valea Muresului si Tarnavelor, precum si interpreti de marca ai cantecului popular romanesc.
De la Ora 18.30
– Ecou la Gala laureaţilor şi recital Marele Premiu 2013 – Alexandra Băcilă .
De la ora 20:15 Recitaluri:
-Ansamblul Artistic Jidvei-recital folcloric din Transilvania .
-Artiştii din Feisa –Nicuşor Balu ,Denisa Balu şi Adina Popa.
-Ina Todoran- Alba.
– Soliştii Ansamblului Jidvei România.
– Marinela Baba- Alba.
– Ion Drăgan.
– Mărioara Dragotă şi Adriana Irimieş.
-Adrian Neamţu- Sibiu.
– Ion Ursache-Moldova.
– Mariana Deac- Hunedoara.
– Gheorghe Turda- Maramureş.
– Ionuţ Fulea- Alba
Membrii juriului
1. Preşedintele juriului şi directorul Festivalului: profesor Sergiu Cipariu
2. Doamna profesor doctor Elise Stan – etnomuzicolog, realizator emisiuni folclorice la Televiziunea Română;
3. Doamna Eugenia Florea – etnomuzicolog, realizator de emisiuni şi evenimente folclorice la Radio România;
4. Doamna conferenţiar universitar, doctor – Gabriela Rusu Păsărin – realizator de emisiuni la Radio România Craiova;
5. Doamna profesor Daniela Floroian – directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba;
6. Domnul profesor universitar doctor Ioan Bocşa – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj Napoca;
7. Domnul profesor Gelu Stan – dirijor, etnomuzicolog şi realizator emisiuni folclorice la Radio România Timişoara;
8. Maestrul Nicolae Botgros – dirijorul Orchestrei “Lăutarii” din Chişinău
9. Profesor Stelian Stoica – dirijorul Orchestrei Naţionale „Jidvei România”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii