15-17 august: „Mărie, dragă Mărie”, la Vinţu de Jos. Simi şi Radu DEAC, concert Ştefan Stan, mulţi alţi artişti şi surprize. Vezi PROGRAMUL
Prilej de petrecere şi voie bună în acest weekend la Vinţu de Jos, cu ocazia sărbătorii comunei dar şi a Sfintei Maria Mare. Timp de trei zile, în perioada 15-17 august, localnicii şi nu numai sunt invitaţi să petreacă împreună în parcul central al comunei, unde va avea loc Festivalul folcloric “Mărie, dragă Mărie”.
Paradă a portului popular, obiceiuri, tradiţii, dansuri specifice, spectacol de muzică populară şi uşoară, expoziţii, foc de artificii, horă ţărănească, discotecă şi multe altele sunt pregătite pentru toţi cei care vor dori să petreacă în stil românesc la sfârşitul acestei săptămâni. Organizatorii au pregătit o mulţime de surprize, pentru toate vârstele şi toate gusturile.
Crina Matei, Simi şi Radu Deac, Ancuţa Matei, Roxana şi Sorin Căluşeru, Ştefan Stan, Ghoerghe Albu, Mădălina Muntean, Cristian Fodor sunt doar câţiva dintre artiştii care vor urca pe scena festivalului.
Evenimentul va începe vineri, la ora 10.00, cu o expoziţie de pictură şi ţine până duminică seara, la ora 23.00, când o horă ţărănească şi un frumos foc de artificii vor închiea sărbătoarea.
Vă prezentăm PROGRAMUL:
VINERI,15 august 2014
Orele 10.00 – 12.00 – expoziţie de pictură la Căminul Cultural Vinţu de Jos;
Orele 13.00 -14.30 – parada portului popular, pe traseul strada Piaţa Iuliu Maniu – Parcul „Profesor Nicolae Itu”;
Orele 14.30 -14.40 – lansarea de porumbei în faţa Monumentului Eroilor din centrul Parcului ,”Profesor Nicolae Itu”;
Orele 14.40 – 15.30 – ceremonie religioasă;
Orele 15.30 – 22.00 – spectacolul folcloric;
Ora 15.30 – suită de melodii populare – susţinută de orchestra „Ansamblul Vinţana” din Vinţu de Jos,
Ora 15.40 – solist vocal Ioan Chirilă,
Ora 15.50 – solistă vocală Crina Matei;
Ora 16.00 – dans bărbătesc;
Ora 16.10 – dans feminin – Crihalma – „Ansamblul Vinţana” Vinţu de Jos;
Ora 16.15 solist vocal Sorin Căluşeru;
Ora 16.25 – solistă Roxana Căluşeru;
Ora 16.35 – dans popular mixt – Crişul – „Ansamblul Vinţana” Vinţu de Jos;
Ora 16.40 – solist vocal;
Ora 16.50 – suită de jocuri olteneşti susţinute de „Ansamblul Vinţana” Vinţu de Jos şi „Ansamblul Flori de Romanaţi” Dobrosloveni, judeţul Olt;
Ora 17.00 – suită de dansuri olteneşti susţinută de „Ansamblul Flori de Romanaţi” Dobrosloveni, judeţul Olt;
Ora 17.20 – Ansamblul folcloric „Cununiţa” din Fărău, judeţul Alba;
Ora 18.00 – cântece de voie bună cu soliştii vocali Simi Deac şi Radu Deac, acompaniaţi de Orchestra instrumentală condusă de prof. Gheorghe Albu;
Ora 19.00 – dans popular mixt – Învârtită şi Haţegană de pe Mureş cu „Ansamblul Vinţana” Vinţu de Jos;
Ora 19.05 – solistă vocală Alexandra Dumbrăveanu;
Ora 19.20 – Orchestra instrumentală condusă de prof. Gheorghe Albu şi soliştii vocali Maria Marcu, Adi Mircea, Ancuţa Matei;
Ora 20.30 – Formaţia Select, solişti, Adina Popa şi Victor Drăgan;
Ora 21.00 – Orchestra instrumentală condusă de prof.Ghoerghe Albu şi soliştii vocali Mădălina Muntean, Cristian Fodor;
Ora 22.00 -01.00 – Bal susţinut de Formaţia ALESIS;
SÂMBĂTĂ, 16 august 2014
Ora 19.00 – 22.00 – Spectacol de muzică uşoară susţinut de formaţia Poarta 3 Alba Iulia;
Ora 22.00 -01.00 – Discotecă
DUMINICĂ, 17 august 2014
Ora 17.00 -21.00 – Spectacol folcloric şi dansuri populare; solişti Robert Târnăveanu, Flavius Cristea, Adina Hada;
Ora 21.00 -22.30 Spectacol muzică uşoară: ŞTEFAN STAN & Band;
Ora 22.30 Focuri de artificii;
Ora 22.40 – 23.00 – Horă ţărănească;
Ora 22.00 -23.00 – Închiderea programului artistic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii