Regulamentul privind parcarea cu plată din Cetatea Alba Carolina va fi supus spre aprobare Consiliului Local Alba Iulia
Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată în Cetatea Alba Carolina va fi dezbătut și votat de consilierii locali în ședința din 31 iulie a.c.
”În cadrul proiectului de ”Reconstituire și punere în valoare a accesului pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina” s-a achiziționat un sistem de control acces (aparat de taxare cu cameră video, bariere, semafoare), care a fost montat la capătul podului auto de beton, din zona Hotelului Cetate, ce asigură accesul auto în Cetatea Alba Carolina. Prin această modalitate de acces a autovehiculelor se dorește deținerea controlului asupra fluxului de autovehicule și gestionarea traficului în parcările amenajate, atât pe zona de Vest a Cetății Alba Carolina, cât și în interiorul acesteia. (…) Prin regulament se aprobă modul de organizare și funcționare a serviciilor pentru care se propun taxe speciale (n.r. pentru funcționarea unor servicii publice create în interesul persoanelor fizice și juridice, conform Legii finanțelor publice locale)”, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre.
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Sistemului de Parcare cu Plată în Cetatea Alba Carolina cuprinde normele care trebuiesc respectate de către conducătorii autovehiculelor care parchează în interiorul Cetăţii, în spaţiile pentru care au primit accesul.
Vor fi puse la dispoziție 247 locuri de parcare pentru public și 10 locuri de parcare pentru autovehiculele persoanelor cu handicap.
Vizitatorii vor achita un tarif de 2 lei/oră pentru un loc de parcare, contravaloarea calculându-se automat în funcţie de durata de staţionare; intervalul minim de staționare este de 60 de minute.
Accesul autovehiculelor se efectuează prin sistemul de bariere montate pe strada Unirii și este permis doar pentru autovehiculele cu masa maximă totală autorizată sub 3,5 tone. La intrarea în Cetatea Alba Carolina se află o barieră de acces şi o unitate prevăzută cu un dispozitiv de eliberare tichet cu cod de bare.
Orarul de funcţionare a sistemului de taxare pentru staţionarea în parcare este de luni-duminică, în intervalul orar 00.00 – 24.00
Sumele rezultate din plata tarifului de acces cu autovehiculele în Cetatea ALBA CAROLINA se vor încasa de Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local şi constituie venit la bugetul local.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii