Viceprim-ministrul Daniel Constantin vine la Alba Iulia – Vineri, 25 iulie, dezbatere cu agricultorii pe tema oportunităţilor de iniţiere şi dezvoltare a investiţiilor rurale
Vineri, 25 iulie a.c. începând cu orele 10.30, se va desfăşura în sala de conferinţe a Hotelului Parc din Alba Iulia o întâlnire a Viceprim-ministrului României, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul Daniel Constantin cu agricultorii din judeţul Alba, reprezentanţi ai unor asociaţii din domeniu, producători agricoli, fermieri, privind accesarea fondurilor europene pentru realizarea de investiţii rurale.
La reuniunea, organizată de către Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, vor mai fi prezenţi secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul George Turtoi, domnul Nicolae Popa, director general adjunct în cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, deputatul Ioan Dârzu, prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, domnul Ion Dumitrel.
În cadrul şedinţei va fi prezentat programul PNDR 2014-2020 şi vor fi dezbătute posibilităţile de accesare a fondurilor europene, precum şi oportunităţi de dezvoltare a investiţiilor rurale.
Sunt invitaţi să participe primari din judeţ, reprezentanţi ai asociaţilor de profil din domeniul agriculturii, producători agricoli locali, precum şi alte persoane interesate să atragă fonduri europene pentru agricultură, indiferent de domeniul în care vor realiza investiţia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii