Numele noului partid rezultat din fuziunea PNL-PDL se va numi PNL
Liderii PNL și PDL au convenit ca numele partidului rezultat din fuziune să fie PNL, au declarat surse participante la discuțiile din această dimineață. Mircea Hava și Teodor Atanasiu au făcut parte din delegații.
Decizia urmează a fi validată în forurile de conducere ale liberalilor şi democrat-liberalilor.
La negocierile de astăzi nu au participat preşedinţii PNL şi PDL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga. Din delegaţii au făcut parte Teodor Atanasiu, Ludovic Orban, Alina Gorghiu, Dan Motreanu, Mihai Voicu şi Marian Petrache, din partea PNL, şi Cătălin Predoiu, Gheorghe Falcă, George Scripcaru, Mircea Hava, Gheorghe Flutur, Ioan Oltean şi Adriana Săftoiu.
”Am încheiat aceste discuţii, absolut toate elementele, rezultatul negocierilor vor fi anunţate după ce vor fi supuse forurilor de conducere ale celor două partide. În mai puţin de o oră vom prezenta aceste rezultate ale discuţiilor Biroului Politic Naţional al PDL”, a anunţat Predoiu, refuzând însă să facă public numele convenit pentru noul partid.
”Mâine veţi avea răspuns, mai avem încă o rundă de discuţii mâine (joi – n.r.). O să aveţi răspuns şi la nume, o să aveţi răspuns şi la imn, o să aveţi răspuns şi la sediu, o să aveţi răspuns la toate problemele pe care le-am prezentat în Statut”, a declarat şi Vasile Blaga, înainte de şedinţa conducerii democrat-liberalilor.
La rândul său, vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a precizat că ratificarea negocierilor în PNL va avea loc luni, în Delegaţia Permanentă.
”Noi am încheiat toate subiectele, dar ar fi o formă de respect faţă de colegii noştri, atât din PDL, cât şi din PNL, să nu anunţăm public o decizie care nu este o decizie până nu este ratificată de organismele de conducere ale celor două formaţiuni politice”, a afirmat Orban. Liderul PNL a menţionat că Statutul noului partid rezultat din fuziunea PNL-PDL este finalizat în proporţie de 100%, ca şi protocolul de fuziune.
Sursa: Gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 4 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui