Cântece, petrecere și momente emoționante de ziua satului Petrisat, din județul Alba
Ziua satului Petrisat, ajunsă la cea de-a 5-a editie s-a desfășurat sâmbătă 12 iulie 2014, o sărbătoarea de suflet, dedicată localnicilor din Petrisat, localitate aparţinătoare municipiul Blaj, cu populație majoritară maghiară. Un bun prilej de reuniune spirituală și petrecere a comunității locale. Evenimentul a început la ora 11.00 cu o slujbă religioasă oficiată la biserica din centrul localităţii, preot Deneș Makkai, continuată cu un moment emoționant, de sărbătorire a 64 ani de căsătorie a cuplului Susana și Andrei Fekete, vreme pe care cei doi sărbătoriți au străbătut-o cu stoicism și multă muncă.
A urmat apoi depunerea coroanelor de flori la monumentul eroilor (25 căzuți în cele două războaie mondiale) aflat în curtea biserici de către reprezentanți ai Primăria Blaj, Biserici și a comunități locale. La ora amiezii întreaga comunitate a participat la un prânz în familie, organizat în noul cămin din localitate, prilej cu care primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, în intervenția sa a declarat: ”azi este un bun prilej de reunire si petrecere împreună ca între prieteni a întregii comunități, realizări și proiecte de viitor adresate direct acestui sat”.
Programul artistic a început după-amiaza, cu copiii de la grădiniță care au prezentat jocuri și cântece pline de inocență și voioșie, iar tinerii școlarii din Petrisat, au prezentat o scenetă plină de culoare și entuziasm, Ansamblul “Hanga” din localitate a interpretat doine și cântece de voie bună, o muzică tradiţională maghiară apoi au jucat o serie de dansuri populare ungurești specifice locului, care arată că tradiția populară locală, nu este lasată să piară și dusă mai departe.
Programul a fost incheiat de Ansamblul profesionist de dansuri “Kokenyes” din Târnăveni, instructor Varo Huba care timp de-o oră, s-au întrecut pe ei însiși, prin acurateța artei jocului, dezinvoltura de care au dat dovadă în interpretarea de dansuri populare de pe Târnave și de pe câmpie, maghiare și românești, ridicand efectiv spectatorii în picioare și primind aplauze la scenă deschișă. Către seară s-au desfășurat activităţi sportive, alergări dedicate copiilor și tinerilor, dotate cu premii.
Balul fiilor satului care a încheiat ziua apoteotic, un prilej minunat de îmbinare a cântecului și a jocului, în care polka și ceardașul au excelat iar voia bună a triumfat în noul Cămin cultural al satului, care vor rămâne în timp un prilej de dulce amintire.
Pe lângă Primăria Municipiului Blaj ca organizatoare, un aport deosebit și-au adus petrifălenii în frunte cu harnicul și inimosul om de cultură prof. Ștefan Vintzeller, secondat de educatoarea Bartha Eniko, învățătoarea Balazs Magdi, care îndeamnă ca și celelalte comunități rurale aparținătoare Blajului să organizeze astfel de manifestări dedicate satului, prilej unic pentru a-i aduce acasă pe cei plecati în alte zări dar şi să dea celor rămaşi acasă, oportunitatea de a petrece timpul liber într-un mod prietenos şi armonios.
Ioan Mihălțan
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Primăria Alba Iulia poate încheia contractul pentru eficientizarea energetică a Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” – Decizie definitivă la Curtea de Apel
Primăria Alba Iulia poate încheia contractul pentru eficientizarea energetică a Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” – Decizie definitivă la Curtea de Apel Primăria Alba Iulia poate încheia contractul de circa 20 de milioane de lei (5 milioane de lei), bani alocați prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru execuția lucrărilor de creștere a eficienței energetice […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi