Operaţie în premieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia
- O tumoră de 3 centimetri a fost extrasă neuroendoscopic din mijlocul creierului unui pacient
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia s-a consumat o premieră pentru această unitate medicală: unui pacient de 43 de ani, de pe Valea Arieşului, i-a fost extrasă o tumoră cu un diametru de 3 centimetri din mijlocul creierului (din ventricolul trei al creierului) fără a-i fi deschisă clasic cutia craniană (fig.1). Operaţia a fost efectuată de tânărul medic neurochirurg Bogdan Suciu, asistat de soţia acestuia, Cristina Suciu, de asemenea medic neurochirurg în unitatea medicală din Alba Iulia. „Operaţia a fost efectuată cu ajutorul unui neuroendoscop marca Storz, o tehnică nouă, minim invazivă”, a explicat pentru ziarul Unirea medicul neurochirurg B. Suciu. Încercând să explic operaţia pe creier prin această tehnică revoluţionară şi minim invazivă, încerc să „traduc” cele explicate în mod ştiinţific de dr. Suciu şi vă spun că pacientului i s-a făcut un mic orificiu în cutia craniană (o gaură de sub un centimetru diametru) prin care a fost introdusă camera video şi mai multe instrumente speciale cu care tumora a fost zdrobită şi aspirată din mijlocul creierului. Tumora era situată în apropierea trunchiului cerebral şi a unor elemente vasulo-nervoase deosebit de importante şi parţial aderente de tumoră. Cu ajutorul acestei tehnici minim invazive, aceste formaţiuni şi creierul normal din jurul tumorii au putut fi perfect conservate (fig 2). Operaţia a durat două ore, cu pacientul în stare bună. După operaţie, s-a făcut şi biopsia tumorii extirpate. Rezultatul histopatologic a demonstrat că era vorba de un chist coloid, reprezentând o tumoră benignă (necancerigenă). Acest gen de tumoră, dacă este ablată (extrasă) în totalitate, nu recidivează.
Din cele relatate de dr. Bogdan Suciu, pacientul a ajuns la operaţie după o serie de simptome şi semne neurologice progresive: dureri de cap, vărsături, tulburări psihice, crize epileptice, hidrocefalie, sindrom de hipertensiune intracraniană. În urma unei scanări la computerul tomograf, a fost descoperită tumora de 3 centimetri diametru, care efectiv începuse să „înghesuie” serios creierul pacientului şi să obtureze circulaţia lichidului cefalorahidian în creier. Această operaţie a fost decontată integral de Casa de Asigurări de Sănătate Alba. Acest gen de operaţii reprezintă o raritate în România.
Dr. Bogdan Suciu a explicat că pacientul şi-a reluat viaţa normală, de familie, în urma acestei operaţii. În plus, medicul neurochirurg a mai adăugat că în cadrul Secţiei de Chirurgie – compartimentul de Neurochirurgie se fac operaţii şi pentru reabilitarea coloanei vertebrale, intervenţii oarecum mai simple şi mult mai dese. „La noi se fac în mod curent vertebro-plastii pe coloana vertebrală, cu injectări de ciment, prin anestezie locală. Ne ajută foarte mult şi dotarea tehnică a secţiei: avem un aparat C-arms, un aparat radiologic utilizat pentru fixările de coloană cu şuruburi şi bare de titan, precum şi la injectările de ciment în vertebrele osteoporotice şi slăbite. Cimentul folosit se întăreşte în vertebrele bolnave (care iniţial arată ca un şvaiţer) în maxim un sfert de oră iar pacientul îşi poate relua rapid activităţile curente”.
„Ne folosim mult şi de microscopul operator Zeiss şi tragem nădejde că în cel mai scurt timp secţia va fi dotată şi cu un aparat pentru neuromonitorizare intraoperatorie – respectiv pentru monitorizarea funcţiilor locomotorii şi a altor arii elocvente în timpul operaţiilor situate pe suprafaţa creierului. Operaţiile sunt decontate integral de Casa de Asigurări de Sănătate Alba”, precizează dr. Bogdan Suciu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii