Elevii din Alba despre orele de religie: sondaj al Grupului de Atei, Agnostici și Raționaliști din judeţ
Percepţia „orei de religie în care toţi dormim”, „învăţăm inclusiv despre masoni” şi în care „mă mai joc şi eu pe telefon” sau nevoia “invocaţiei spre divinitate, spre o putere care te inspiră şi care iţi redă acea linişte sufletească”.
La începutul acestei luni, demersul unor tineri din Alba Iulia, care îşi exprimau sugestiv sprijinul pentru campania îniţiată atunci la nivel naţional sub sloganul „Şcoala nu este biserică!”, isca un interes foarte mare şi o dispută acerbă în rîndul cititorilor ediţiei online a ziarului Unirea
Acţiunea lor inedită de prostest era cauzată de semnarea unui nou protocol între Ministerul Educației Naționale și Biserica Ortodoxă Română prin care se legifera creșterea influenței Bisericii în procesul educațional. Dacă Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia va dori să facă orice fel de observaţie, aşteptăm cu real interes acest punct de vedere.
Înainte să vă prezint continuarea acelui demers al grupul de Atei, Agnostici și Raționaliști din Alba (AAR Alba), mă simt dator să fac câteva precizări.
Este acceptat faptul că dialogul, dezbaterea, fie ea şi pătimaşă pe alocuri, este sănătoasă şi conduce la progres. Secţiunea de comentarii/forum a platformei ziarului Unirea, aflată mereu la dispoziţia cititorilor, a asigurat un spaţiu unde fiecare a putut să îşi exprime liber opinia. Pentru ca acest forum să poată rămâne deschis, vă rugăm să evitaţi expresiile jignitoare, atacurile la persoană şi exprimările indecente.
Libertatea de expresie este socotita drept una din cheile de bolta ale democratiei. Asadar, potrivit art. 10 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului „Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere”. Libertatea de expresie se aplica nu numai „informaţiilor” sau „ideilor” care sunt primite favorabil, dar şi acelora care ofensează, şochează sau deranjează statul sau orice alt segment al populaţiei. Aceasta înseamna pluralism, toleranţă şi spirit deschis, în absenţa cărora nu putem vorbi de existenţa unei „societăţi democratice”.
Membrii AAR Alba reamintesc că acţiunea simbolică de protest, inițiată în data de 1 iunie de Asociația Secular-Umanistă din România, a fost generată de semnarea unui protocol între Ministerul Educației Naționale și Biserica Ortodoxă Română, care duce la creșterea influenței Bisericii în procesul educațional. Campania a avut drept scop „informarea şi conștientizarea problemelor și riscurilor aduse de situația curentă a orelor de religie în sistemul de învățământ public din România.”
Pentru a stimula dezbaterea locală pe marginea acestui subiect, grupul de Atei, Agnostici și Raționaliști din Alba susţine că a realizat un mini-chestionar online, pentru a sonda părerea elevilor despre orele de religie. Am extras câteva răspunsuri puse la dispoziţie de către AAR: :
P.M. , Liceul de Arte Regina Maria, Alba Iulia:
„stam degeaba, uneori dam teste.”
H., Colegiul National „Horea, Closca si Crisan”, Alba Iulia
„Ora de religie mi se pare super faina deoarece avem o profa de treaba, glumeata si care stie sa-si faca ora frumoasa chiar si pentru cei care nu sunt crestini.”
R.A, Colegiul National „Titu Maiorescu”, Aiud
„Mi se pare interesant cand discutam despre multe lucruri pe care nu m-am gandit ca le vom dezbate.”
S.A., Colegiul National „Horea, Closca si Crisan”, Alba Iulia
Nu ma deranjeza cu nimic ora de religie, sunt impasibila in ceea ce o priveste.
R.M., Colegiul National „Titu Maiorescu”, Aiud
Din punctul meu de vedere ora de religie este o invocatie spre divinitate, spre o putere care te inspira si care iti reda acea liniste sufleteasca.
G. D., Colegiul Tehnic Aiud
Ora de religie mi se pare foarte relaxanta pentru ca nu mergem la ora mai mult de 5 elevi. Profa ne preda o lectie, noi trebuie sa o invatam si pe urma ne da lucrare din ea si ne lasa cu caietele deschise. Eu ii vad rostu orei de religie pentru ca imi creste media generala, dar nuar trebui sa fie.
B.B. Axente Sever-Aiud
[…]mi se pare o ora plictisitoare si fara niciun rost …pierdere de timp
G.S., Colegiul Tehnic Aiud
Mi se pare destul de ok,deoarece poti vb cu profesoara/profesorul destul de deschis care te ajuta la diferite probleme.
D.A., Scoala gimnaziala „Axente Sever ” Aiud jud Alba
Paii.. ora de religie e ora in care toti dormim , fiind ultima ora nu avem chef de nimic . Doamna profesoara ne povesteste , dar noi nu prea ascultam . Dam cam un test pe semestru . Imi place ora pentru ca nu am probleme cu profesorul sau colegii si pentru simplu fapt ca nu prea facem nimic
D.A.M., Scoala gimnaziala „Axente Sever ” Aiud jud Alba
In primul rand, profesoara noastra de religie este in acelasi timp si diriginta noastra, asadar la orele de religie se discuta in mare parte probleme legate de curatenia din clasa, de comportamentul nostru si multe alte lucruri care chiar nu au nicio legatura cu religia.
In al doilea rand, atunci cand o intrebam lucruri de genul „Daca nu avem voie sa ne inchinam unui chip cioplit, cum de crestinii se roaga la icoane?” primim raspunsuri seci, fara logica si care, deseori, se contrazic cu alte lucruri pe care le-a spus inainte… Alta intrebare care, in general, scoate din sarite profesorii de religie este „De ce Dumnezeu a distrus orasul acela plin de homosexuali cand el isi doreste egalitate si pace.
Nu inteleg de ce copiii sunt obligati sa faca religie in scoli cand ei nu sunt de acord cu aceste conceptii, mai ales ca orele acestea nu o sa schimbe cu nimic mentalitatea copiilor cand profesorii nu aduc argumente serioase.
Ora de religie nu e nimic altceva decat o alta materie printe zecile de ore care oricand, daca cineva doreste sa ne strice media geerala… HOPA! profa pune o intrebare de nivel teologic si deja media s-a dus…
A.M., Colegiul Economic ” Dionisie Pop Martian „, Alba Iulia
Plictisitoare, niciodata nu mi-or placut orele de religie. Dupa parerea mea ar trebui sa fie optionala si sa faca numai cine vrea, sau sa nu se mai faca deloc.
V.S., Scoala Ovidiu Hulea, Aiud
Mie mi se pare ca este o ora plictisitoare si pusa degeaba ca oricum stiu sa ma rog la Dumnezeu. Pai, colegii mei si cu mine ne punem bancile unite si profesoara nu zice nimic, cativa colegi se joaca pe telefon, recunosc cand scriu un alineat din lectie de pe tabla ma mai joc si eu putin pe telefon. Apoi mai scriu inca putin si tot asa…
P.G., Colegiul economic „Dionisie Pop Martian”, Alba Iulia
E o tampenie totala, ne indoctrineaza, ne baga in cap cu forta tot felu de ****. Ma contrazic des cu profesoara, iar de cate ori ii pun intrebari le evita sau schimba subiectul, nu-i prea convine faptul ca nu cred in ceea ce zice se contrazice foarte des, colegii rad de ea cand vad cum ma evita. Cam jumate din clasa s-au mai trezit la realitate de cand am inceput sa ma bag in discutii cu profa, inainte dormeam la ora, ziceam ca n-are rost sa ma contrazic cu ea pentru ca oricum e incuiata. Nu mi-am facut cerere ca sa nu fac religie pentru ca o medie de 10 in plus nu strica, oricum mai primesc note ca sa tac, sa nu mai pun atatea intrebari. Parerea mea e ca religia ar trebui studiata in scoala, dar ca istorie nu ca indoctrinare.
L.R., Colegiul National „Horea, Closca si Crisan”, Alba Iulia
In momentele rare cand nu mergem sa vizitam nemaipomenita Catedrala a Reintregirii Neamului… Ei bine, imi citesc o data lectia care se preda la un nivel mediocru (nu ca ar avea vreun rost sa avansam pe ramura asta dpdv al programei) dar anyway, sunt lucruri patetic de simple, de o cultura generala traditionala sa zic. Cu totii om fi auzit de la matusa cand o fi Sf Marie sau vreo sarbatoare importanta. […] profesorul e foarte simpatic, si cu toate ca e director adjunct, nu contesta realismul nostru, ci doar il ignora, ca de’, tre sa castige si el o pita. […[ Si da, cu totii avem media 10. […[…] Asta e situatia actuala… ca inainte eram „satana clasei, ateica”, dupa cum ziceau colegii, si-mi raceam gura ora de ora in zadar.
L.B., Colegiul National „Horea, Closca si Crisan”, Alba Iulia
inutilă
A., Colegiul National „Horea, Closca si Crisan”, Alba Iulia
Orele se desfasurau serios,cand vine vorba de predat si de cele mai multe ori erau amuzante, din cauza faptului ca profesorul era deschis la alte pareri si puteai vorbi cu el despre orice.
S.A., Colegiul National „Horea, Closca si Crisan”, Alba Iulia
Ora mea de religie se pare ca este una destul de interesanta, pentru ca vorbim despre TOT ce tine de religie, despre cultele satanice, despre toate religiile din lume, inclusiv despre masoni, larg si liber.
Concluziile studiului AAR Alba:
1. Remarcăm și opinii pozitive cu privire la ora de religie, însă acestea se datorează capacitatea unor profesori de a dezbate teme diverse, care au legături reduse cu programa oficială.
2. Elevii favorizează discuțile deschise și penalizează evitarea dialogului sau forțarea unor concepte (îndoctrinarea).
3. Media discipinei religie este 10, cu foarte puține excepții (1 din 35 de răspunsuri). Acest fapt contează pentru elevi, pentru că le crește media generală. O astfel de practică este însă anti-pedagogică (nu există motivare, competiție sau evaluare coerentă) și în plus permite abuzuri, cum ar fi scăderea notei ca penalizare pentru refuzul de a crede.
„Ca o concluzie generală, orele de religie sunt văzute mai mult ca un moment de respiro, în care poți să nu te implici aproape de loc și să iei media 10. În rest, ora poate fi agreabilă doar dacă profesorul e deschis și promovează un dialog, ce poate cuprinde teme de religie dar nu se limitează la asta.
În această situație, ora de religie se diferențiază în mod evident de orele clasice în care dialogul este limitat de liniile programei curiculare. Dar dacă maximul de beneficiu posibil este de a da posibilitatea elevilor să se exprime și să discute liber, care mai este rolul concret al religiei și de ce e nevoie de supravegherea Bisericii Ortodoxe, când învățământul românesc produce numeroși specialiști în psihologie și filosofie, ce ar putea aduce elevilor beneficii mult mai semnificative, lucrând cu ei o oră pe săptămână, timp de 10 – 12 ani.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii