FOTO: Grassroots Day 2014 la Galda de Jos, o sărbătoare fotbalistică
Peste 180 de micuţi fotbalişti de la 14 echipe din Alba s-au bucurat astăzi de Ziua Fotbalului de Bază (UEFA Grassroots Day), la cocheta baza sportivă din Galda de Jos. La acţiunea organizată de AJF Alba au participat copii de diverse vârste (începnd de la 4 ani) care şi-au demonstrat pasiunea pentru sportul rege.
Fotbaliştii s-au întrecut în diverse concursuri, ştafetă, turneu de fotbal, jonglerii cu mingea, şuturi la bară, câştigători fiind toţi cei prezenţi: echipele din Mirăslău (selecţionată cu Viitorul Aiud), Kinder Alba Iulia, Industria Galda de Jos, Olimpia Aiud, Rival Alba Iulia, Viitorul Sântimbru, Unirea Juniors Alba Iulia, CS Minaur Zlatna, Voinţa Stremţ şi Viitorul Alba Iulia, plus şi o echipă feminină din Mirăslău.
Evenimentul a fost organizat astăzi în toată lumea, nu doar la cluburile participante în competiţiile organizate de AJF Alba, ci şi la şcoli cu program special din judeţ (fete şi băieţi cu probleme sociale). Fotbalul din lumea întreagă a devenit astăzi o mare familie!
Pe lângă diplomele de participare şi şepcile pe care le-a primit toată lumea, concursurile au avut şi câştigători, pe care o să îi prezentăm ulterior.
[nggallery id=1772]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii