Târgul de Carte „Alba Transilvana”, la Alba Mall. FOTO: Trei zile de poveste, poezie şi cultură
La Alba Mall a avut loc deschiderea festivă a celei de-a şaptea ediţii a Târgului de „Carte Alba Transilvana”, un eveniment cultural deosebit în care iubitorii de lectură se pot delecta şi pot intra într-o lume a poveştilor.
Dacă în Alba Iulia sunt tradiţionale luptele între Daci şi Romani, concertele în aer liber şi alte festivaluri medievale şi romane, timp de trei zile vedeta va fi cartea, şi fiecare dintre noi avem şansa de „a pune mâna” pe cea dorită.
„Este unul din proiectele pe care le-am început cu speranţa că vom aduce albaiulienii şi locuitorii judeţului Alba lângă carte. Cartea e un eveniment aşteptat de la cei mici până la cei mai mari. Ne bucurăm că suntem apreciaţi, iar Alba Iulia intră şi prin carte în rândul oraşelor şi zonelor civilizate. Noi creăm condiţii scriitorilor să vină să-şi prezinte cărţile. Este un act cultural, nu un business”, a spus preşedintele CJ, Ion Dumitrel. La festivitate au mai fost prezente şi alte oficialităţi locale şi judeţene.
În continuare, vineri vor avea loc o serie de lansări de carte în care personajul principal este “Lucian Blaga” – ediţii multilingve, anastatice, ediţii critice şi restituiri. “Ce aude Unicornul”, “Lucian Blaga – filosof al culturii”, “Convergenţe metafizice în opera lui Lucian Blaga” sunt doar câteva dintre cărţile ce vor fi prezentate. De asemenea, va fi prezentată şi o colecţie de cărţi dedicate lui Ion Creangă: “În poveşti cu Ion Creangă” a lui Aurel Rău, “Limba scrierilor lui Ion Creangă” de Gavril Istrate, “Viaţa şi opera lui Ion Creangă” ce îl are autor pe Emil Precup”, dar şi altele.
Târgul va continua sâmbătă începând cu ora 10.30, cu Şcoala de Folk şi alte lansări de carte. Unul dintre principalele evenimente din această zi va fi lansarea, la ora 12.00, a volumului “Mihai Eminescu, Poezii “, din Colecţia Opere fundamentale, ce va fi prezentat de academicianul Eugen Simion.
În perioada 9-11 mai, municipiul Alba Iulia va găzdui pentru a şaptea oară Târgul de Carte “Alba Transilvana”, ceea ce înseamnă trei zile întregi în care “vedeta” oraşului va fi “Cartea”. Profesionişti ai cărţii, editori, tipografi, ilustratori, distribuitori de carte, librari dar şi autori, critici literari şi traducători precum şi alţi actori cu aport important în universul cărţii şi al lecturii se vor întâlni în oraşul Marii Uniri pentru a celebra Cartea. Şi-au anunţat prezenţa peste 50 de edituri şi vor fi lansate peste 100 de cărţi şi reviste.
Activităţi interactive, dezbateri, lansările de carte, momente artistice, expoziţii, aceastea sunt doar câteva dintre ingredientele evenimentului care celebrează cultura la Alba Iulia. De asemenea, vor fi invitaţi speciali din partea Academiei Române, din Republica Moldova precum şi din străinătate, din ţări precum Serbia, Canada, Germania şi altele. Evenimentul se va desfăşura în holul centrului comercial Alba Mall şi în sala Ballroom.
Programul de vizitare al târgului:
Vineri, 9 mai: ora 12.00 Deschiderea festivă a Târgului de Carte Alba Transilvana – 2014
Sâmbătă, 10 mai: ora 10.30-20.00
Duminică, 11 mai: -ora 10.00- ora 16.00 Închiderea ediţiei a VII-a a târgului de carte
-ora 18.00 Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Sala Unirii „De vorbă cu Domnul”. Recital de poezie susţinut de actorul Dorel Vişan
Cea de-a 7-a ediţie a târgului va reuni specialişti din toate zonele culturii scrise româneşti: autori, editori, traducători, distribuitori, tipografi, bibliotecari, agenţi literari, critici, animatori şi jurnalişti în domeniul cultural, precum şi alţi actori cu aport important în universul cărţii şi al lecturii.
[nggallery id=1654]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii