Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia va desfășura comerț cu obiecte de cult în două trăsuri de epocă amplasate în fața Catedralei Reîntregirii
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Alba Iulia de miercuri, 30 mai a.c., se află proiectul de hotărâre privind Modificarea și completarea Hotărârii nr. 89/2013 care reglementează desfășurarea activităților comerciale de tip stradal în Cetatea Alba Carolina.
Noutățile sunt: amplasarea a două trăsuri de epocă în fața Catedralei Reîntregirii și relocarea altor șapte – 5 dintre acestea pentru a avea acces la rețeaua de energie electrică iar alte două vor fi mutate doar temporar, până la finalizarea lucrărilor de punere în valoare a sitului arheologic din apropierea Universității ”1 Decembrie 1918”.
Astfel, începând din acest an Cetatea Alba Carolina va găzdui un număr de 15 trăsuri de epocă (față de 13 – anul trecut), în care se vor desfășura activități de comerț stradal până la sfârșitul lunii octombrie.
Cele două locații de lângă Catedrala Reîntregirii au fost solicitate de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia pentru comercializarea de obiecte de cult. Acestea vor fi închiriate pe o perioadă de patru ani, cu posibilitate de prelungire.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii