MFE a lansat în consultare publică o schemă de minimis pentru susținerea economiei sociale
Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management POS DRU, aflată în directa sa coordonare, a lansat în consultare publică documentele aferente implementării unei scheme de minimis pentru susținerea economiei sociale.
Potrivit unui comunicat de presă, documentele sunt: Ghidul Solicitantului Condiții Specifice ‘Dezvoltarea economiei sociale’ — Domeniul Major de Intervenție 6.1, Schema de ajutor de minimis ”Dezvoltarea economiei sociale”, modelul de buget aplicabil proiectelor care vor fi depuse în cadrul DMI 6.1 și modelul Declarației pe propria răspundere cu privire la ajutorul de minimis.
”Această schemă de minimis și cea prin care susținem angajarea tinerilor de către firme din mediul privat vor sprijini incluziunea socială a grupurilor defavorizate, dar și economia. În perioada următoare vom continua să lansăm cereri de proiecte pentru ca România să atragă toate fondurile europene care i-au fost alocate pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Conform documentelor aflate în consultare publică, valoarea eligibilă a proiectelor va fi de minimum 223.015 lei și de maximum 2.230.145 lei pentru proiectele care vor fi implementate într-o singură regiune de dezvoltare, respectiv de maximum 17.841.200 lei pentru cele care vor fi implementate în cel puțin două regiuni.
Finanțările acordate în cadrul acestui apel vor urmări înființarea și dezvoltarea structurilor de economie socială, crearea de forme de ocupare inovatoare și flexibile pentru grupurile vulnerabile, promovarea dezvoltării locale și a cetățeniei active, cooperarea și solidaritatea socială. În același timp, vor fi înființate și se vor dezvolta noi structuri și parteneriate funcționale în economie, precum cooperative și asociații de întrajutorare, fundații și alte organizații voluntare, care vor oferi noi servicii și noi oportunități persoanelor cu dificultăți în integrarea sau reintegrarea pe piața muncii.
Ministerul Fondurilor Europene așteaptă propunerile, sugestiile și opiniile referitoare la documentele publicate până la data de 25 aprilie a.c., la următoarea adresă de mail: [email protected]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț prelungire apeluri de selecție proiecte măsurile: M1/6B, M2/2A, M3/6A EURI, M3/6A FEADR, M6/3A
Anunț prelungire apeluri de selecție GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER aferentă măsurilor: I.MĂSURA M1/6B-,,Dezvoltarea si modernizarea satelor din microregiunea Ţara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M1/6B-07/18.10.2024-31.10.2024 Data limita pentru depunerea proiectelor: 27 noiembrie 2024. II.MĂSURA M2/2A – ,,Soluţii inovative […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii