Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

Horea Timiş din nou la Conducerea DSP Alba. Strategia Ministerului Sănătăţii a fost finalizată

Dragoş Suciu

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
  • Deşi a fost detaşat pentru o perioadă de 6 luni, Horea Timiş s-a întors în funcţia de Director la Direcţia de Sănătate Publică din Alba după 3 luni, pentru că „s-au încheiat documentele privind strategia Ministerului Sănătăţii până în 2020”.
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În 12 februarie, medicul Mihaela Presecan a fost numit prin Ordin de Ministru director executiv interimar la Direcţia de Sănătate Publică Alba, pentru a-i ţine locul lui Timiş, plecat la Bucureşti din 20 ianuarie. Odată cu revenirea acestuia Mihaela Presecan va ocupa funcţia deţinută anterior.

Horea Timiş va rămâne în continuare consultant al Ministerului Sănătăţii, pentru probleme de analiză şi strategie. Reamintim că acesta a fost manager al Spitalului de Boli Cronice din Zlatna și a preluat oficial fotoliul Direcției de Sănătate Publică Alba în luna ianuarie 2011, fiind la acea dată, la vârsta de 33 de ani, unul dintre cei mai tineri ocupanţi ai unei funcţii de manager în sistemul naţional de sănătate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea