Afacerea I’Velo merge „ceas” la Alba Iulia – FOTO
- După 7 zile de business în Alba Iulia, administratorii bicicletelor I’Velo se pot declara mulţumiţi. Duminică, toate cele 70 de biciclete au fost închiriate.
Deşi nu a fost cea mai bună vreme de primăvară bicicletele I’Velo au fost mai tot timpul închiriate, duminică în jurul amiezii, cine voia să „pedaleze” trebuia să aştepte cel puţin o oră, pentru că toate cele 70 de biciclete au fost închiriate. Chiar şi în timpul săptămânii, în Cetatea Alba Carolina este plin de biciclete galbene. După mai puţin de 7 zile de când sunt date în folosinţă bicicletele sunt în condiţii bune, o parte din ele au rămas fără stop, iar una a fost pe jantă.
În Alba Iulia, la ora actuală, există amenajaţi aproximativ 20 de kilometri de piste de biciclete (înspre Miceşti, la ieşirea spre Cluj, pe Bulevardul Transilvaniei, Cetatea Alba Carolina, zona Mamut – Parcul Dendrologic).
Staţia se află în Parcul Unirii din Cetate, in fata Casei de Cultura a Sindicatelor, iar amatorii de sport pot închiria biciclete în intervalul orar 11.00 – 20.00, de luni până vineri, (ultima închiriere la ora 19.00) şi 10.00 – 20.00 sâmbăta şi duminica (ultima închiriere la ora 19.00).
Bicicletele I’Velo sunt disponibile atât contra cost, cât şi gratuit. Tinerii sub 16 ani şi pensionarii au posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit, pe baza carnetului de elev, respectiv al talonului de pensie. În sezonul 2014, centrele “I‘Velo’’ vor putea fi găsite în Bucureşti – parcul Herăstrău – Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf şi Parcul Tineretului – intrarea de la Gheorghe Sincai, dar şi în tara, în oraşele: Iaşi – Parcul Copou, Braşov – Piaţa Sfatului, Constanta – Gravity Park, Sibiu – Cazarma 90, iar din acest an şi la Alba Iulia – Piaţa Unirii.
„I’Velo” este cel mai important proiect de bike-sharing din Romania şi are ca misiune introducerea graduala a bicicletei în peisajul vieţii urbane, atât pentru recreere, cât şi ca mijloc de transport alternativ, sănătos, cu impact minim asupra mediului.
[nggallery id=1488]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii