Rămâi conectat

Ştirea zilei

Autostrada Sebeș-Turda: Decizie definitivă privind contestațiile depuse pe loturile 3 și 4

Ziarul Unirea

Publicat

în

harta-autostrada--sebes-turda-rosuCNADNR a câștigat la Curtea de Apel București procesul în care erau depuse contestații pentru loturile 3 și 4 din autostrada Sebeș – Turda, a declarat, marți, ministrul Transporturilor Dan Șova, citat de AGERPRES.

Pot să anunț în premieră — nici pe primul ministru Victor Ponta nu am apucat să îl anunț — că pe două tronsoane din Sebeș-Turda, pe loturile 3 și 4, am câștigat definitiv la Curtea de Apel, deci se pot semna contractele. Ieri (luni, 7 aprilie — n. r.) a venit și a doua decizie. Mai avem încă două tronsoane de așteptat, tot la Curtea de Apel„, a spus Dan Șova.

Autostrada Sebeș-Turda are o lungime de 70 de kilometri și o valoare estimată, fără TVA, de peste 2,481 miliarde de lei.

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine a anunțat, la sfârșitul lui 2013, finalizarea licitației în vederea atribuirii contractului ”Proiectare și execuție autostrada Sebeș-Turda, Loturile 1, 2, 3, 4”, precizând că prețul unui kilometru de autostradă este de 6 milioane de euro.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe informații despre contestațiile depuse găsiți AICI


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă” Și animalele suferă cumplit în perioada de caniculă și nu sunt afectate de temperatuirle sufocante de afară, nu doar oamenii. Pe Bulevardul Transilvaniei din Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea