FOTO: Sala „Dinamo” e în altă ţară? *Şicanaţi la meciul echipei Volei Alba-Blaj, horenii au apelat la Elisabeta Lipă!
Destulă tevatură s-a făcut pe seama interzicerii suporterilor blăjeni la partida de duminică, dintre Dinamo şi Volei Alba-Blaj, decisivă pentru intrarea în marea finală la volei feminin. După negocieri intense purtate în weekend, oficialii bucureşteni au asigurat clubului vizitator 20 de locuri în Sala „Dinamo”, pentru oficiali şi reprezentanţii mass-media. Gruparea din „Mica Romă” a avut însă o galerie mult mai numeroasă, compusă din blăjenii stabiliţi în Capitală, precum şi 15 moţi din Munţii Apuseni.
*Au fost şi moţii din Horea…
Moţii din Horea s-au deplasat în Bucureşti la invitaţia lui Gheorghe Rotar, primarul Blajului, pentru a susţine formaţia din Alba, Volei Alba-Blaj, însă au avut parte de neplăceri în momentul în care au dorit să intre în sala cu o capacitate de 1500 de locuri. „Forţele de ordine au fost puse de conducerea secţiei de volei a clubului Dinamo să nu ne permită accesul în incinta sălii, pe motiv că suntem din judeţul Alba. Accesul era liber numai pentru persoanele din Bucureşti, deşi sala nu era nici pe jumătate plină„, povesteşte fostul parlamentar Corneliu Olar.
*Intervenţia Elisabetei Lipă
Acesta a izbutit să procure numărul de telefon al Elisabetei Lipă, preşedintele Clubului Dinamo, iar multipla campioană olimpică a dat dovadă de civilizaţie şi s-a deplasat la sală pentru a permite accesul moţilor în incinta locaţiei sportive. „Am fost conduşi de forţele de ordine, n-am avut voie să stăm lângă suporterii din Blaj, am fost supravegheaţi precum puşcăriaşii de gardieni. Oricum îi mulţumim doamnei Lipă pentru gestul său„, a mai explicat Olar.
*Unde e respectul?
„N-am crezut că în ţara mea voi ajunge să fiu tratat în mod discriminatoriu. Normal că am replicat în tribună şi am spus că România nu este numai a lor şi dacă se se pune problema aşa o să punem graniţă peste Carpaţi. S-a văzut cât respect există pentru moţii lui Avram Iancu, Horea, Cloşca şi Crişan, dar şi pentru moţii din Horea. Dacă în urmă cu câteva luni eram eroi, înseamnă că totul a fost fals şi cei ce ne-au lăudat atunci, ne-au scuipat acum, ruşinos. Indiferent de ce s-a întâmplat, noi rămânem alături de echipa din Blaj”, a încheiat secretarul comunei Horea.
[nggallery id=1432]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași
CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci