Radu Roșian: ”Printr-un proiect accesat de CJ Alba, aproape 1.200 de șomeri din județ vor fi plătiți pentru a urma cursuri de calificare”
Radu Roşian, vicepreședinte al PDL Alba și director tehnic al Parcului Industrial Cugir a oferit detalii, în cadrul unei conferințe de presă, legate de proiectul accesat de Consiliul Județean Alba, reprezentat prin președintele Ion Dumitrel, prin care 1.170 de șomeri din județ (jumătate dintre aceștia din Cugir), vor putea să se califice pe bani europeni în 18 meserii aflate la mare căutare pe plan local și nu numai.
Mai mult, cursanții vor fi plătiți ca să învețe o meserie, iar pentru specializări ca programator de maşini-unelte cu comandă numerică sau proiectant indemnizațiile au o valoare apropiată de salariul mediu pe economie, cu condiția să frecventeze constant cursurile și să respecte condițiile impuse de contractul pe care îl vor semna.
”Este foarte important că se va realiza un centru regional de resurse pentru ocupare și formare profesională la Cugir, care în momentul în care se va finaliza proiectul va deveni un serviciu în cadrul Consiliului Județean Alba, deci activitatea acestui centru va continua tot pe formare profesională. În acest centru va funcționa un birou pentru servicii integrate de ocupare iar un alt birou mobil va funcționa pentru 6 luni la Alba Iulia. Este prevăzută școlarizarea pentru 18 meserii, cursurile durează între 1 și 9 luni, pe diverse nivele de competență, de la inițiere până la nivelul 3 și ceea ce este îmbucurător, cei care participă la aceste cursuri vor primi și o indemnizație. Bineînțeles, aceasta nu va fi egală pentru toată lumea. Cei care fac curs de lăcătuș sau de sudor nu vor primi aceeași indemnizație ca cei care fac proiectare pe calculator”, a explicat ing. Roșian.
Acesta a precizat că Parcul Industrial Cugir va pune la dispoziţie spaţiile şi logistica instruirii cursanţilor. În prezent, se lucrează la amenajarea sălilor iar cursurile vor începe în aproximativ o lună de zile.
Condițiile de înscriere și perioada în care pot fi depuse cereri vor fi anunțate prin intermediul presei locale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | În semn de iubire pentru echipa națională, un șofer din Alba a aranjat în Germania trei autocamioane în forma drapelului României, înainte de meciul cu Olanda
FOTO | În semn de iubire pentru echipa națională, un șofer din Alba a aranjat în Germania trei autocamioane în forma drapelului României, înainte de meciul cu Olanda Un șofer din județul Alba a vrut să își arate prețuirea și susținerea pentru echipa națională a României înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților