FOTO: În Cetatea Alba Carolina vor fi edificate toate cele 7 minuni ale lumii
Piramida din Piaţa Cetăţii simbolizează Marea Piramidă din Giza, au declarat reprezentanţii administraţiei locale în urma controverselor din mediul online, în care internauţii au spus că o astfel de piramidă nu se potriveşte într-o Cetate Medievală.
„Vrem să le avem pe toate şi am început cu Marea Piramidă din Giza pentru că le construim în ordine cronologică. Urmează Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul Zeiţei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olympia, Mausoleul Halicarnas, Colosul din Rhodos şi Farul din Alexandria”, au afirmat surse din administraţia locală, care au precizat că au recurs la acest gest disperat deoarece îşi doresc cu ardoare ca Cetatea Alba Carolina să devină a 8-a minune a lumii.
Dacă vor mai avea spaţiu în Cetatea Medievală se va construi şi un Turn Eiffel şi o Statuie a Libertăţii, pentru crearea locurilor de muncă şi atragerea turiştilor.
[nggallery id=1389]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii