FOTO: Efectul prezenței studenților de la Drept, din Alba Iulia, la ședința de Consiliului Județean Alba
Lunar, aleșii noștri în funcțiile de consilieri județeni se întâlnesc să voteze proiecte de hotărâri – acte normative, alocări de bani, organigrame, șamd. Dacă de obicei, la consiliul județean spre deosebire de Consiliul Local Alba Iulia, ședințele durează puțin și se votează în unanimitate, ieri, prezența în sală a câorva zeci de studenți la Drept, de la Universitatea din Alba Iulia, a avut un efect revigorant asupra celor care ne reprezintă.
De votat s-a votat ca de obicei, aproape toate cele 24 de proiecte de hotărâre fiind aprobate în unanimitate, însă s-a vorbit mai mult, s-a discutat, s-a încercat să se arate tânărului electorat că aleșii muncesc în interesul cetățenilor și că merită cu prisosință cei aproape 600 de lei, cât este indemnizația pe care o primesc pentru o ședință. Ședință care ieri a durat cam de cel puțin trei ori mai mult decât de obicei.
În concluzie, prezența cetățenilor la ședințele de consiliu județean este benefică. Nu uitați, că oricare dintre dumneavostră poate participa la aceste întâlniri ale “parlamentului județean”, ședințele fiind publice. În acest mod, fiecare ar putea cunoaște nemediat oamenii pe care i-au votat, persoanele care iau decizii în numele lor.
Despre impresiile cu care au rămas unii dintre studenții cu care am vorbit, atât despre ședința de la consiliul județean cât și despre cea de la Consiliul Local Alba Iulia la care participaseră în urmă cu doar câteva zile, voi reveni într-un material viitor.
[nggallery id=1356]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan