FOTO: CSŞ Blaj s-a calificat la turneul final de junioare, care e posibil să se dispute în „Mica Romă”
CSŞ Blaj a obţinut calificarea la turneul final al CN de volei junioare, echipa pregătită de Ugliesa Segrt reuşind să-şi adjudece turneul de la Blaj, încă cu o etapă înaintea terminării turneului semifinal din Sala „Timotei Cipariu”.
După ce în primele meciuri a trecut, cu 3-0, de LPS Cluj şi LPS „Mircea Eliade” Bucureşti, CSŞ Blaj s-a impus şi în jocurile cu CSŞ Bega Timisoara 3-1 (14-25, 25-15, 25-7, 25-5), CSŞ 5 Bucureşti 3-0 (25-15, 25-12, 25-15) şi CSŞ Caransebeş 3-0 (25-16, 25-17, 25-21).
*Victorii pe linie
Cu 15 puncte, din tot atâtea posibile, CSŞ Blaj a câştigat turneul de la Blaj şi s-a calificat în faza finală, bilete pentru turneul final obţinând şi CSŞ 5 Bucureşti. Lotul condus de sârbul Ugliesa Siegrt (secund la Volei Alba-Blaj) este compus din următoarele: Mădălina Sârbu, Ramona Rus, Alina Mărginean, Ioana Vodă, Diana Popa, Delia Pădurean, Oana Simu, Sorina Mocan (cpt), Alexandra Biriş, Irina Viloiu (sora Denisei Viloiu), Raluca Rotar (libero). Dintre acestea, trei voleibaliste (Rus, Mocan şi Biriş) au debutat deja pe prima scenă, în Divizia A1, sub comanda lui Branko Gajic.
Foto: Dragoş BASARABA
[nggallery id=1344]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii