Doi elevi de la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, calificaţi la etapa naţională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viaţă”
Călătoria în labirintul lecturii este, de fapt, călătoria pe care o facem spre noi înșine, zborul în noi înșine, o experiență ascetică, psihanalitică. Acest univers se interiorizează şi se constituie în orizont cu adevărat emblematic pentru individualitatea fiecăruia dintre noi. Lectorul pornește în periplul său de la situaţia concretă în care se află, faţă de care reacţionează în felul său personal, care lasă adesea urme adânci asupra configuraţiei operei pe care o parcurge, deoarece se constituie în experienţă ce-i structurează personalitatea. E o experienți unică, nedisimulată, pe care elevii noștri o traversează voluntar și asumat ca pe o nouă viață dincolo de concrețe.
Pentru al doilea an consecutiv, elevii colegiului militar albaiulian reprezintă județul Alba la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”, etapa națională. Anul școlar trecut, eleva caporal (acum sergent) Fusu Casiana a reprezentat atât colegiul, cât și județul la etapa națională a olimpiadei, ediția I, desfășurată la Bistrița, în perioada 6 – 9 iunie 2013. Premiul special pe care l-a obținut Casiana a demonstrat că știința și arta se îmbină perfect atunci când ai libertatea de a te juca cu textul și că jocul de-a arta nu se încheie decât atunci când încetează să te mai mire. Casiana a înțeles că fără un veşmânt de calitate – cunoștințele pe care le-a dobândit prin studiu intens-, un text bun va fi greu de descoperit; a demonstrat-o și prin participarea la etapa națională a concursului Poveștile Cangurului, unde a obținut premiul I și o excursie în Austria.
În acest an școlar, avem doi reprezentanți pentru liceu – eleva plutonier adjutant Comșa Paula și elevul caporal Crețu Cosmin. Indubitabil, experiența concursurilor și olimpiadelor școlare și-a pus amprenta asupra ambiției lor de a se manifesta plenar în acest labirint al cărții. Paula Comșa şi-a demonstrat competenţa în cadrul olimpiadei naţionale de psihologie, pentru doi ani consecutivi, anul şcolar trecut obţinând menţiune, iar Cosmin Creţu s-a făcut remarcat la olimpiada județeană de limbă și comunicare, februarie, 2014, a obţinut premiul III pentru creație la etapa națională a concursului „Ocrotiți de Eminescu”, Blaj, 2014 şi premiul I pentru creație la concursul de creație literară „Valeriu Bârgău”, ediţia I, Deva, 2014.
Avem convingerea că fiecare lectură va fi pentru ei o nouă viață, iar paradisul va fi mereu închipuit de ei ca o bibliotecă în care coexistă arta complicată, generatoare de noi resorturi imaginative și arta care se dezbracă de învelișul ei profund și se relevă în puritatea ei originară. Participarea lor afectivă la actul lecturii este travaliul creator pe care-l încearcă artistul în genere: se detașează sau empatizează cu personajul, se dedublează sau își reprezintă fenomene mentale, gândește în imagini, focalizează și face extensii. Celebrând cartea prin lecturi repetate, reiterează ceremonialul primordial al creației, descoperind poezia vieții și viața poeziei, după cum spunea N. Stănescu în Cartea de citire: „A trebuit să vin a doua oară, pentru că prima oară, abia acum îmi dau seama, nu există niciodată”. Existența cărții devine, așadar,conținutul conștiinței lor, iar drumul spre descoperirea ei echivalează cu descoperirea sensului lumii și zonelor nerevelate ale personalității umane.
Profesor Cosmina Mircea
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii