Crin Antonescu și-a anunțat demisia din funcţia de preşedinte al Senatului
Preşedintele PNL Crin Antonescu a demisionat din funcţia de preşedinte al Senatului, marţi, în plenul Parlamentului, în timpul şedinţei în care se decide învestirea Guvernului Ponta III, ca urmare a unui schimb de replici cu premierul Victor Ponta.
Victor Ponta a afirmat, în plenul Parlamentului, că Uniunea Social Liberală există încă, „sub diverse forme”, cea mai vizibilă fiind aceea a celor doi preşedinţi ai Camerelor, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu, care au fost votaţi în cadrul USL.
„Nu poţi sta în poziţii obţinute prin USL şi să spui că nu mai există USL„, a afirmat Victor Ponta în Parlament.
Ca răspuns, Crin Antonescu i-a cerut premierului Victor Ponta să îşi prezinte împreună demisiile, având în vedere că acestea au fost obţinute prin intermediul USL.
„Eu demisionez de la preşedinţia Senatului pe care mi-a dat-o USL, dumneavoastră din funcţia de prim ministru pe care v-a dat-o USL-ul„, a declarat Crin Antonescu.
Sursa: antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii