VEZI: Ce drepturi au angajații care lucrează continuu 14 zile
Potrivit Codului muncii, salariatul care muncește 14 zile consecutiv are dreptul la 4 zile de odihnă și compensații, Angajatorii care nu respectă aceste drepturi riscă amenzi cumulate de până la 6.000 de lei.
”După cum se știe, repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbătă și duminică. În situații de excepție, zilele de repaus săptămânal, după o perioadă de activitate continuă, de maximum 14 zile calendaristice, trebuie acordate cumulat, conform articolului 137, alineat 4 din Codul muncii. Astfel, salariatul aflat într-o asemenea situație are dreptul la 4 zile de repaus, după cele 14 zile de activitate continuă. La acest drept se adaugă dublul compensațiilor care se cuvin, în general, pentru munca suplimentară, potrivit articolului 137, alineat 5 din Codul muncii”, precizează dr. Ana Ștefănescu, expert legislația muncii, pentru avocatnet.ro.
Aceasta precizează că fiind vorba despre o muncă în situație de excepție, care poate afecta sănătatea și securitatea salariatului, este nevoie de autorizare din partea Inspectoratului teritorial de munca și de acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. De asemenea trebuie să fie de acord și salariatul să lucreze continuu o perioadă atât de lungă.
Dacă angajatorul încalcă aceste drepturi, poate fi sancționat pentru următoarele două tipuri de contravenții: nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară; nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal.
Potrivit specialistului, pentru fiecare dintre aceste două contravenții, valoarea amenzii variază de la 1.500 de lei la 3.000 de lei, conform articolului 260, alineat 1, litera i) din Codul muncii. În aceste condiții, angajatorul poate primi, cumulat, amenzi de până la 6.000 de lei.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Preotul Ioan Mitrofan din Blaj, o viață închinată Bisericii Unite: Dascăl îndrăgit și apreciat, preot model și îndrumător spiritual de calitate
Preotul Ioan Mitrofan din Blaj, o viață închinată Bisericii Unite: Dascăl îndrăgit și apreciat, preot model și îndrumător spiritual de calitate Motto: „Anii mei cei tineri, ani luminați de slavă… și credință” (Serghei Esenin) Orice întâlnire cu părintele Mitrofan este o adevărată lecție de credință și istorie. Îl găsim acum în casa familiei Manciulea, azi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 23 de minute
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale