Victor Ponta nu are nicio soluţie pentru poluarea actuală din Roşia Montană
Stimate Domnule Victor Ponta,
Spuneti că “politicienii trebuie să treacă de la vorbe la lucruri concrete în ceea ce priveşte protecţia mediului”. Vă solicităm public să ne spuneți care este soluția dumneavoastră concretă pentru poluarea prezentă din Roșia Montană!
Parteneriatul pentru Mediu Roşia Montană este format din oameni care ştiu ce înseamnă ecologia, ştiu ce înseamnă credința și știu ce înseamnă și să îţi pese de mediul în care trăieşti. Ştim, de asemenea, că Roşia Montană are ACUM probleme de mediu grave, care trebuie rezolvate urgent, iar pentru acest lucru este nevoie de investiţii economice serioase, singurele care pot remedia situaţia mediului şi situaţia socială din comună.Așa arată acum Roșia Montană – și dumneavoastră ați văzut aceste imagini, le știți prea bine. Ce propuneți, concret, ca să schimbați dezastrul ecologic actual de la Roșia Montană?
Fotografii ale dezastrului actual: Ape acide, Rosia Montana, Locul unde apele poluate ale paraului Abrudel se intalnesc cu Ariesul, Rosia Montana – Ape acide, Rosia Montana – Sol si ape acide, Cariera Cetate, Rosia Montana, Cariera Cetate – Rosia Montana 2, Rosia Montana – Cariera Cetate, fosta exploatare de stat 01
Am susținut-o în repetate rânduri și nu vom înceta să susținem: mineritul responsabil și modern, cu investiții majore, este singura soluţie concretă acum, unica şansă de salvare a zonei de la dezastrul ecologic actual, care fără măsuri concrete și imediate va continua sute de ani, dar și de salvare de la depopulare, şomaj şi sărăcie. Aceasta este convingerea fermă a comunității de aici. Și dumneavoastră ar trebui să vă pese de oameni, ca reprezentant al unui partid social, care, în plus, veniți și dintr-o zonă cu tradiție minieră! Pentru comunitatea locală, mineritul nu reprezintă doar o tradiţie de mii de ani, ci şi speranţa unui viitor cu un trai mai bun și îndestulat, într-un mediu mai sănătos, acasă la noi.
Comunitatea de la Roșia Montană nu este o minge de ping-pong pentru politicieni, localnicii nu sunt un argument sau un contra-argument de campanie electorală. Suntem OAMENI care trăim aici, într-o zonă minieră care are nevoie de ajutor! Cât timp va trebui să mai suportăm declarații goale, simple cuvinte care sună bine și își propun, fără succes probabil, să impresioneze electoratul? Care este “viziunea” dumneavoastră asupra mediului, domnule Victor Ponta? Blocarea investițiilor și a dezvoltării economice?
Cu speranța că vă veți gândi și la noi și la ce ne dorim.
Asociaţia „Parteneriatul pentru Mediu Roşia Montană”
Preşedinte,
Mariana Szekely
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț prelungire apeluri de selecție proiecte măsurile: M1/6B, M2/2A, M3/6A EURI, M3/6A FEADR, M6/3A
Anunț prelungire apeluri de selecție GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER aferentă măsurilor: I.MĂSURA M1/6B-,,Dezvoltarea si modernizarea satelor din microregiunea Ţara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M1/6B-07/18.10.2024-31.10.2024 Data limita pentru depunerea proiectelor: 27 noiembrie 2024. II.MĂSURA M2/2A – ,,Soluţii inovative […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii