Teodor Atanasiu a fost propus OFICIAL de PNL pentru Ministerul Economiei. Care sunt aşteptările lui Crin Antonescu
Liderul PNL Crin Antonescu i-a trasat deja sarcini lui Teodor Atanasiu, propus sa ocupe postul de ministru al Economiei in locul lui Andrei Gerea.
„Aştept da la Teodor Atanasiu să atace marile probleme ce ţin de privatizări, de perspectiva reindustrializării României, să construiască împreuna cu colegii si premierul formule rapide şi eficiente pentru soluţii la marile dosare, între care Roşia Montană”, a declarat liderul PNL, după BPN al partidului.
La rândul sau, Atanasiu a declarat că, într-o ţară precum România, care trebuie sa recupereze decalaje majore, „politicile publice nu pot fi decât liberale în Economie”.
„Va trebui sa aplic aceste politici pentru reindustrializarea României cu o rigoare mai mare pentru privatizare şi atragere de capital. Pentru că tot aici e şi partea de Comerţ, principala preocupare va fi asigurarea unei concurenţe reale şi acerbă pe piaţă, şi atunci vom avea si servicii bune, şi produse de calitate, şi preturi competitive”, a declarat Teodor Atanasiu.
La ora propunerii lui Atanasiu, liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu a susţinut o conferinţă de presă şi a rămas plăcut surprins de faptul că Alba are din nou un ministru în funcţie „Este un aspect extrem de pozitiv şi favorabil pentru judeţ. Mă bucur că avem mai mulţi miniştri din Ardeal decât în alte guvernări. Bravo lor”, a fost reacţia deputatului Dîrzu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Încă un telescaun la Șureanu: „Pătru III” va fi cea mai lungă instalație din zonă, de peste 2.300 de metri și a fost cumpărată second-hand din Austria
Încă un telescaun la Șureanu: „Pătru III” va fi cea mai lungă instalație din zonă, de peste 2.300 de metri și a fost cumpărată second-hand din Austria Un nou telescaun urmează să fie instalat la Șureanu, iar pentru amplasarea instalației a fost solicitată emiterea acordului de mediu din partea APM Alba. Instalație de transport pe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților