În derbyul rundei, Dinamo – Volei Alba-Blaj 3-2! *Meci nebun, decis în setul de aur
Dinamo a învins cu 3-2 (25-15, 25-21, 23-25, 20-25, 15-13), pe Volei Alba-Blaj în derbyul incendiar al etapei a 16-a din Divizia A1 la volei feminin.
Din păcate şi vorbim aici de forţa de a reveni într-un meci ce părea pierdut net la un moment dat, Blajul a reuşit să arate că poate să pună probleme oricărui adversar în lupta la vârf, eşecurile interne fiind numai cu Ştiinţa Bacău şi Dinamo, ce au reprezentat România în Liga Campionilor. „A fost important că echipa a revenit în meci în ultimele trei seturi. Am avut 13-11 în ultimul set, dar trebuie să spunem că este un rezultat foarte bun în compania unei echipei puternice precum Dinamo. Am câştigat, dar şi am pierdut în acest joc, am trăit intens jocul. În primele două seturi n-am fost noi, acolo au fost oscilaţii, care apoi au cântărit în planul energiei noastre. Noi avem drumul nostru, trebuie să mergem în sus şi acum ne gândim la jocul cu Lugojul, unul important. Am arătat caracter, am luptat şi am fost pe acel profil care ne caracterizează”, a declarat antrenorul Branko Gajic.
Din nou un meci nebun trăit de echipa lui Branko Gajic, după cele din tur de la Bacău şi acasă cu Dinamo. Conduse cu 2-0, blăjencele au reuşit o revenire fulminantă şi au egalat, trimiţând meciul în „tie-break”. Deşi a luat un punct, Volei Alba-Blaj nu a putut să-şi ia revanşa după ce în tur, în Sala „Timotei Cipariu” a pierdut şocant după ce a condus cu 2-0 la seturi şi a irosit trei mingi de meci.
*Set de aur dramatic!
După o prestaţie de la agonie la extaz, trupa din „Mica Romă” a trăit la limită confruntarea, începând prost, arătând forţă în seturile 3 şi 4 şi punând probleme echipei care a învins-o la tur cu 3-2. În setul decisiv, cu Vali Rusu având o evoluţie remarcabilă, Blajul a izbutit să se agaţe formidabil de orice minge şi a întins serios nervii vicecampioanei, participante în Champions League, încleştarea durând peste două ore de joc. Blajul a condus cu 9-8, dar apoi Dinamo a preluat timona: 10-9, dar Blajul a ajuns la două mingi de o mare victorie: 13-11, dar a fost iar egalitate 13-13.
După această etapă, echipa pregătită de Branko Gajici se clasează pe locul al 3-lea, 13 victorii şi trei înfrângeri, 39 de puncte.
*Ucise cu serviciul
Blajul a început tare setul întâi: 4-0, 8-3, dar apoi s-a rupt. Dinamo a mizat pe serviciu, profitând de preluarea slabă a Adinei Salaoru şi a remontat până la 9-9. Până la finalul setului, elevele lui Marian Constantin nu au mai avut emoţii.
*Branko a schimbat liniile
Încercând să întoarcă soarta întâlnirii, Branko Gajic a făcut numeroase permutări în efectiv (Viloiu, Stanciu, Rusu), înlocuind majoritatea titularelor, dar nici în setul secund vizitatoarele nu au realizat prea multe, cu excepţia unor momente în care a arătat că poate emite pretenţii.
*Kijakova pe bancă, Dudnic în teren
În setul al treilea, blăjencele au ajuns la 20-16, cu Dudnic în teren şi „senatoarea de drept” Kijakova rezervă. A fost o tresărire de orgoliu a vizitatoarelor, care au beneficiat de 5 mingi de set, dar au trăit periculos, întrucât Dinamo s-a apropiat la 23-24…
*Al 4-lea set, cap la cap
Cel mai echilibrat segment al jocului s-a dovedit a fi al 4-lea set, mergându-se cap la cap, iar Ivanov a făcut ca scorul să fie 10-8. Cu toată revenirea oaspetelor, evidentă mai ales în plan moral, Dinamo nu s-a lăsat şi a egalat 11-11. Ritmul a fost acelaşi, dar Blajul a reuşit să ajungă la 18-16, distanţându-se apoi la 20-16. Revirimentul a dat roade, iar fetele lui Branko au întors meciul şi au egalat la seturi.
*Revanşa în cupă!
Runda următoare este un nou meci în deplasare, sâmbătă, 8 februarie, la Lugoj. Volei Alba-Blaj şi Dinamo se vor mai duela iar în sferturile Cupei României, dublă manşă în 26 februarie şi 5 martie, primul joc în Sala „Timotei Cipariu”.
Volei Alba Blaj a mizat pe Adina Salaoru, Luminiţa Trombiţaş, Millagros Collar, Roxana Ivanov, Florencia Busquets, Adriana Dudnic, Katija Medved; mai intrând Vali Rusu, Miroslava Kijakova, Denisa Viloiu, Adina Stanciu (Ramona Rus n-a evoluat ).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași
CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci