Accidentul aviatic din Apuseni:DOCUMENT EXCLUSIV. Certificatul medical constatator al decesului tinerei studente Aurelia Ion
*În accidentul aviatic din Apuseni, tinerei studente Aurelia Ion nu i-au îngheţat doar lacrimile, ea a ÎNGHEŢAT cu totul!
Încă mai există suspiciuni şi îndoieli, şi vor mai exista pentru multă vreme de aici încolo, cu privire la cauzele adevărate ale morţii tinerei studente Aurelia Ion, ce şi-a pierdut viaţa luni, 20 ianuarie, în urma tragicului accident de avion din Munţii Apuseni. Însă, ceea ce scrie în CERTIFICATUL MEDICAL CONSTATATOR AL DECESULUI ar trebui să spună totul. Semnat de Şeful Serviciului de Medicină Legală Alba, medicul Gheorghe Vieru, în certificat (foto), la cauzele decesului scrie clar: „EXPUNERE ÎNDELUNGATĂ LA TEMPERATURI SCĂZUTE. Moarte prin accident aviatic”.
Moartea tinerei a împărţit ţara în două. Unii susţin că dacă ar fi fost găsită în timp util fata ar mai fi avut şanse de supravieţuire, iar pe de altă parte, alţii i-au retezat din start orice şansă, spunând că nu ar fi trăit nici dacă echipajele de salvare ar fi ajuns în 30 de minute (dar nu este exclus ca această opinie să acopere de fapt bâlbâiala unor instituţii implicate în acţiunile de salvare).
Şeful Serviciului de Medicină Legală Alba: În cazul studentei decesul a fost cauzat de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de respiraţie.
Medicii legişti, de la Serviciul de Medicină Legală Alba, care au stabilit cauza morţii pilotului Adrian Iovan şi a tinerei studente ce se afla în avionul prăbuşit în Munţii Apuseni, au spus că au fost cazuri diferite. Adrian Iovan ar fi murit în urma unui şoc traumatic, combinat cu un şoc hipotermic, şocul traumatic provocat de fracturi ale membrelor inferioare şi fracturi costale multiple, iar în cazul studentei decesul ar fi fost cauzat de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de respiraţie.
„În cazul fetei, mecanismul morţii este de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de dinamică respiratorie, ca urmare a unui traumatism”, a spus şeful Serviciului de Medicină Legală Alba, Gheorghe Vieru.
Ar fi putut fi salvaţi?
Deşi mulţi cred că cei doi ar fi putut fi salvaţi, medicul Gheorghe Vieru, întrebat fiind acest lucru, a răspuns că este foarte greu de stabilit exact. „Greu de spus, pentru că nu avem toate datele, şi de laborator, ca să ne confirme diagnosticul macroscopic(…)Noi o să extindem investigaţiile şi o să avem date mai precise”, a afirmat acesta.
Medicul Vieru a mai spus că în cazul tinerei studente, Aurelia Ion, decesul a avut legătură cu o compresiune toracică prelungită, probabil până când a fost scoasă din avion.
Medicul şef UPU Cluj: Studenta a fost găsită în stop cardio respirator
Şeful UPU Cluj, medicul Adela Golea, declara că studenta a fost găsită de către echipajele care au ajuns la faţa locului în stop-cardio respirator. Fata avea traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloană cervicală şi era în stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de 18 grade.
Certificatele medico-legale pentru cele două persoane decedate luni în accidentul aviatic din Apuseni au fost realizate de Serviciul de Medicină Legală Alba, iar la locul decesului a fost menţionată raza comunei Horea, judeţul Alba. Deşi, la două zile după tragicul eveniment, specialiştii de la cadastru au stabilit că accidentul s-a produs pe raza judeţului Cluj, la limită cu Alba.
Şef SMURD Bihor:”A se afirma că pilotul si fata au murit de hipotermie este o mare prostie”
Şeful SMURD Bihor, medicul Beres Zsolt, primul care a evaluat răniţii accidentului aviatic din Apuseni, a declarat corespondentului Mediafax că în opinia sa, „pilotul şi studenta care au murit nu ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute” de la accident. „Să afirme cineva că pilotul şi fata au murit de hipotermie este o mare prostie”.
„De când am participat la acea operaţiune, sunt obosit de hărmălaia mediatică, să aud că pilotul şi studenta din avion au murit de hipotermie pentru că nu s-a ajuns la timp la locul prăbuşirii. Eu nu am făcut autopsia, dar judecând clinic şi ţinând cont şi de experienţa mea de salvator montan şi speo, nu cred că pilotul şi studenta care au murit ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute”, a declarat medicul Beres Zsolt, şeful UPU a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea şi al SMURD Bihor, coordonatorul în teren al primelor operaţiuni de evaluare a stării de sănătate a supravieţuitorilor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
Înmormântată cu onoruri militare
Tânăra moartă în urma accidentului aviatic de luni avea 23 de ani, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi făcea un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni, potrivit MApN. Ea a fost avansată post-mortem la gradul de locotenent şi înmormântată cu onoruri militare.
Înmormântarea tinerei studente Aurelia Ion a avut loc joi, 23 ianuarie, la Cimitirul Ghencea Militar III. Sute de oameni, colegi, militari, rude, prieteni, dar şi oameni din alte oraşe ale ţării, au participat la înmormântare pentru a-i aduce un omagiu tinerei studente. Au fost acolo, de asemenea, şi cei care i-au fost alături în ultimele sale clipe: Gheorghe Giurgiu, Gheorghe Trif şi Argentin Todea, cei trei moţi din satul Petreasa, comuna Horea, care au ajuns primii, înaintea echipelor de salvare, la locul unde s-a prăbuşit avionului. De asemenea, cei trei au participat astăzi, alături de alţi peste 20 de localnici din Horea, şi la înmormântarea pilotului Adrian Iovan.
Citiţi şi MĂRTURIILE CUTREMURĂTOARE ale primilor trei salvatori despre accidentul aviatic din Apuseni: studenta avea lacrimile îngheţate, pilotul era mort, ceilalţi se văietau”.
[nggallery id=1037]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii